Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Ministrul Mediului: Au fost rezervate deja peste 4.000 de maşini electrice prin programul Rabla Plus

Ministrul Mediului: Au fost rezervate deja peste 4.000 de mașini electrice prin programul Rabla Plus

Telex » Știri 13 noiembrie 2020  

Peste 4.000 de maşini electrice au fost deja rezervate în acest an prin programul Rabla Plus, iar România oferă şoferilor cele mai mari subvenţii din Uniunea Europeană pentru a cumpăra o astfel de maşină, a declarat, la Forumul Virtual de Energie Verde, ministrul Mediului, Mircea Fechet, citat de Agerpres. „În anul 2050 trebuie să atingem neutralitatea din punctul de vedere al emisiilor, ceea nu se poate fără a reduce emisiile de carbon în sectorul de transport, responsabil de un sfert dintre emisii. Astfel că va trebui să identificăm soluţii să reducem cu cel puţin 90% nivelul de emisii din transporturi. Mă refer şi la transportul rutier, dar şi la aviaţie, la transportul feroviar şi maritim. Unele state se vor adapta, iar unele mai greu sau niciodată”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, foarte importantă este schimbarea flotei de maşini a ţării, care este învechită, cu vehicule noi. „Nu este un secret că Bucureştiul este foarte poluat. Încălzirea rezidenţială generează foarte multă poluare şi, pe de altă parte, un alt factor care contribuie în mod semnificativ la poluarea aerului din Bucureşti este transportul. Avem în România şi în Bucureşti un parc auto foarte vechi comparativ cu celelalte mari capitale ale UE, iar emisiile sunt pe măsură”, a continuat Mircea Fechet.

El a susţinut că Ministerul Mediului înţelege importanţa încurajării autovehiculelor electrice, iar viitorul imediat poate fi reprezentat doar de maşini care poluează fie deloc, fie foarte puţin. „Avem cea mai mare primă pentru autoturisme electrice, aproape 10.000 de euro, 45.000 de lei. Anul 2020 poate fi numit «anul maşinilor electrice», întrucât avem deja rezervate în programul Rabla Plus peste 4.000 de maşini, peste 90% dintre ele full electric. Deci avem rezervate în 2020 mai multe autovehicule electrice decât în toată istoria programului Rabla Plus însumată”, a precizat oficialul. Potrivit acestuia, există şi un program derulat de Administraţia Fondului de Mediu pentru subvenţionarea staţiilor de încărcare: „Finanţăm şi staţii de încărcare, am prelungit programul de la AFM pentru ca toate municipiile să aibă timp să participe. În viziunea Ministerului Mediului sperăm ca în termen foarte scurt să găsim soluţii tehnice - fie scheme de ajutor de stat, fie alte mecanisme financiare - care să permită flotelor de autoturisme, delivery, servicii poştale, curierat, taximetrie, să participăm proactiv să vedem tot mai multe companii care îşi transformă flotele existente în flote cu emisii zero”, a adăugat Fechet.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.