MyWIZ, secretul contabililor de succes
Ministrul Mediului: Data de 30 noiembrie, nenegociabilă în ceea ce privește startul Sistemului Garanție-Returnare

Ministrul Mediului: Data de 30 noiembrie, nenegociabilă în ceea ce privește startul Sistemului Garanție-Returnare

Telex » Știri 2 august 2023  

Data de 30 noiembrie nu este negociabilă în ceea ce privește demararea Sistemului Garanție - Returnare, legislația fiind suficient de modernă, suficient de actuală, cât să ne permită să avem un sistem cu care România să se mândrească, a declarat, într-o conferință de specialitate, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, citat de Agerpres. "Aș vrea să mă refer în intervenția mea la Sistemului Garanție-Returnare, un sistem care ar putea probabil să însemne cel mai important proiect politic și administrativ pe care să-l gestionez în Ministerul Mediului, proiect la care am lucrat foarte mult și data trecută când am fost în minister, la fel cum și acum încerc să aloc suficient de multe resurse, suficient de mult timp, pentru a mă asigura că nu ieșim din traiectoria asumată. Am comunicat și acționariatului companiei RetuRO, am comunicat și conducerii companiei RetuRO că data de 30 noiembrie este o dată nenegociabilă în legătură cu acel eveniment extrem de important în care prima doză, primul pet sau prima sticlă, ne mai gândim ce o să introducem din cele trei posibilități, însă, cu siguranță, îmi doresc ca în acea zi să putem să dăm startul, așa cum ne-am angajat ca țară, Sistemului Garanție-Returnare", a spus Mircea Fechet.

Acesta a menționat, totodată, că își dorește ca Sistemul Garanție-Returnare să fie un exemplu de bună practică în Uniunea Europeană.

"Îmi doresc nu doar să îl pornim, dar îmi doresc ca el să fie un exemplu de bună practică în Uniunea Europeană. Legislația la acest moment ține cont de toate lucrurile care au mers mai puțin bine în alte state membre. Consider că e o legislație suficient de modernă, suficient de actuală, cât să ne permită să avem nu doar al doilea cel mai mare sistem ca mărime din Uniunea Europeană, dar să avem un sistem cu care România să se mândrească, care să fie un exemplu de bună practică despre cum se gestionează 7 miliarde de deșeuri de ambalaje în fiecare an - și care să ne poată asigura, într-o măsură mai mică decât cred unii, că cel puțin o parte din deșeurile de ambalaje din România se vor gestiona așa cum trebuie, adică să nu ajungă în natură, să nu ajungă în păduri, în râuri, în Delta Dunării și în Marea Neagră, să nu ajungă nici măcar în gropile de gunoi. Cred că am vizitat zeci de astfel de depozite ecologice, cum le numim noi, unde din păcate ajung extrem de multe reciclabile, la fel cum ajung fracții biodegradabile netratate, la fel cum ajung deșeuri de echipamente electrice și electronice, la fel cum mai ajung baterii becuri și alte lucruri care n-ar trebui să ajungă acolo", a explicat demnitarul.

În opinia sa, Sistemul Garanție-Returnare va rezolva o mică parte din această problemă națională cu care ne confruntăm.

"Bineînțeles că multe alte state membre au remediat acum foarte mult timp această chestiune. Noi încă mai discutăm pe la minister, prin primării, pe la consilii județene, dacă să colectăm pe trei fracții, pe patru fracții, în amestec reciclabilul, separat. Din nefericire, avem foarte multe de recuperat la acest capitol, în timp ce țările ambițioase discută despre modul în care să gestioneze alte tipuri de deșeuri, cum ar fi textilele, cum ar fi uleiul uzat - și alte astfel de chestiuni de finețe, noi încă ne confruntăm cu această spirală din care nu reușim să ieșim, respectiv cea a cifrelor modeste, cea care ne face să fim din nefericire codașii Uniunii Europene la capitolul gestionare a deșeurilor", a mai spus ministrul.

Oficialul consideră, totodată, că ar trebui "să mai umblăm și la legislație", în condițiile în care există acte normative care așteaptă adoptarea lor de ani de zile, dar există și "o aplicare neunitară a legislației".

"Ar trebui să mai umblăm și la legislație, în sensul în care există acte normative care așteaptă adoptarea lor de ani de zile, de cinci ani în cazul Ordonanței 5 care privește gestionarea deșeurilor din echipamente electrice și electronice. Există o aplicare neunitară a legislației și pot să admit acest lucru. Există agenții pentru protecția mediului care înțeleg în mod diferit cum ar trebui să aplice legea, la fel cum există și suficient de multe autorități administrativ-teritoriale care ar putea să-și îmbunătățească tot acest proces de gestionare a deșeurilor de management integrat al deșeurilor, la fel cum, probabil că ne-au rămas și nouă, fie că vorbim despre minister, fie că vorbim despre industrie, fie că vorbim despre mediul de afaceri. Probabil că ne-au rămas suficient de multe lucruri pe care am putea în continuare să le facem pentru ca să contribuim fiecare în dreptul lui la această problemă națională", a adăugat ministrul Mediului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.