Ministrul Mediului: De anul viitor, punem pe masă pește și fructe de mare proaspete, autohtone
Telex » Știri 16 decembrie, 9:09
Primele ferme marine sunt pregătite în Marea Neagră, iar primii investitori, firme românești, și-au adjudecat, în cadrul licitațiilor publice derulate de Apele Române, o suprafață de 60 hectare în apele maritime interioare și ale mării teritoriale, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, într-o postare pe Facebook, relatează Agerpres. „Se poate și în România: de anul viitor, punem pe masă pește și fructe de mare proaspete, autohtone!”, a scris ministrul.
El s-a referit, în context, la zece perimetre care se găsesc în zona dintre Mamaia și Constanța, în dreptul lacului Sinoe, în zonele dintre Agigea și Eforie Nord, Venus și 2 Mai – Vama Veche, perimetre gestionate de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral.
„Aici, în următorii 20 de ani, la distanță de 2-3 km față de mal, se vor cultiva atât fructe de mare, cât și pești cu valoare economică ridicată, cum sunt păstrăvul somonat, lupul de mare sau dorada”, a precizat ministrul Mediului.
Fechet a arătat că este o premieră pentru România faptul că, la primele licitații pentru luciul apei, Marea Neagră a atras investitori în ferme de acvacultură, fiind, totodată, și un pas important în dezvoltarea „economiei albastre”.
Potrivit acestuia, o mai bună utilizare a resurselor marine înseamnă „să ne bucurăm de potențialul mării noastre la costuri corecte, pe care să ni le permitem cu toții”.
„Sper ca 2025 să fie anul în care spunem un «Adio» definitiv produselor pescărești congelate, venite de la mii de kilometri distanță, și «Sărut-mâna pentru masă!» fermierilor piscicoli care fac eforturi să avem preparate proaspete din Marea Neagră”, a mai notat Mircea Fechet pe pagina sa de socializare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial