Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Ministrul Mediului: Delta Dunării va avea 40 de trasee pentru turism lent

Ministrul Mediului: Delta Dunării va avea 40 de trasee pentru turism lent

Telex » Știri 10 septembrie, 12:50  

Delta Dunării va avea 40 de trasee pentru turism lent, a anunțat ministrul Mediului Mircea Fechet, care a vizitat astăzi unul dintre primele puncte de înnoptare de pe traseul de turism lent „Delta lui Ivan”, inaugurat duminică, în cadrul Festivalului Ivan Patzaichin, informează Mediafax. Potrivit Ministerului Mediului, traseul are ca punct de pornire Memorialul Ivan Patzaichin de pe faleza din Tulcea, iar ca sosire Muzeul Ivan Patzaichin de la Mila 23, locul nașterii marelui campion.

Ruta a primit avizul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării inclusiv pentru un punct de înnoptare, administrația aprobând încă alte șapte asemenea locuri de campare dedicate exclusiv turiștilor care vizitează Delta în caiac sau cu bicicleta, ce vor fi amenajate în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR.

„Având în vedere interesul crescut al turiștilor pentru vizitarea rezervației cu caiacul sau bicicleta și dorința ca excursiile pe apă să aibă rute special dedicate care să nu se intersecteze cu traseele bărcilor cu motor, Delta Dunării va avea 40 de trasee pentru turism lent. Felicit Asociația Ivan Patzaichin pentru această inițiativă care vine ca răspuns la necesitatea de a dezvolta un turism care să pună accentul pe protejarea patrimoniului natural al Deltei, oferind în același timp turiștilor oportunități de a înțelege mai bine importanța acestor eforturi de conservare”, a declarat Mircea Fechet.

Conform legislației actuale, camparea în Rezervația Biosferei Delta Dunării este permisă doar în locurile special amenajate și autorizate de ARBDD.

Proiectul de turism lent are drept scop principal crearea unui echilibru între nevoile de conservare a mediului și dorințele turiștilor de a explora Delta Dunării, transmite ministerul. Conform acestuia, noile locuri de înnoptare vor fi situate de-a lungul unui traseu special conceput, care va permite explorarea Deltei pe apă și uscat. Acestea vor fi dotate cu facilități minime pentru a garanta un impact minim asupra mediului. De asemenea, turiștii care aleg să petreacă nopți în aceste locații vor fi încurajați să urmeze bunele practici de ecoturism, cum ar fi minimizarea deșeurilor și respectarea liniștii naturii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.