Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Ministrul Mediului: O să atingem în curând și cel de-al doilea miliard de ambalaje reciclate

Ministrul Mediului: O să atingem în curând și cel de-al doilea miliard de ambalaje reciclate

Telex » Știri 20 august, 10:00  

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, la Craiova, că Sistemul de Garanție - Returnare (SGR) "merge așa cum trebuie", astfel că în toamnă se va atinge cifra de două miliarde de ambalaje reciclate în România, relatează Agerpres. "Rezultatele sunt pozitive. Dacă ne uităm la cifre (…) am depășit 1,3 miliarde la sfârșitul lunii iulie, o să atingem în curând și cel de-al doilea miliard, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mediu, la fel cum înseamnă foarte mult și pentru mediul de afaceri și locurile de muncă. Faptul că astăzi ne aflăm aici, la Dolj deschidem cel de-al șaselea centru de sortare și de numărare, e o dovadă în acest sens. Doar echipamentele de aici au costat peste șase milioane de euro, 120 de locuri de muncă verzi, așa cum le numim noi, oameni din localitățile învecinate, iar natura o vedem în fiecare zi mai curată. Fie că vorbim de păduri, fie că vorbim despre albiile cursurilor de apă, fie că vorbim despre marginea drumurilor din România, cu toții vedem că țara noastră e mai curată de la o zi la alta și cred că asta ar putea să însemne faptul că Sistemul de Garanție - Returnare merge așa cum trebuie", a spus ministrul.

Mircea Fechet a precizat însă că mai sunt și lucruri care trebuie îmbunătățite în ceea ce privește acest sistem, în special la punctele de colectare.

"Sunt de multe ori cozi nejustificat de mari la acele aparate de colectare, sunt magazine care astăzi, la opt luni distanță de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare, pur și simplu refuză, deși legea îi obliga, să preia ambalajele de la oameni. Din acest motiv, am rugat colegii din minister, de la Garda Națională de Mediu, la fel cum am discutat și cu colegii de la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor, să identifice toate acele puncte de colectare care nu respectă legea pentru că e un efort comun. Nu doar cetățenii trebuie să participe, dar și comercianții și producătorii. Până la urmă e un întreg ansamblu care nu funcționează în lipsa participării unui actor din acest întreg ecosistem pe care îl numim noi atât de frumos hora reciclării", a adăugat ministrul.

Mircea Fechet s-a aflat luni, la Craiova, la deschiderea celui de-al șaselea centru de numărare și sortare RetuRO SGR din țară.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.