MyWIZ, secretul contabililor de succes
Ministrul Mediului: Până la sfârșitul anului, nu ar mai trebui să existe decât ambalaje din sistemul SGR

Ministrul Mediului: Până la sfârșitul anului, nu ar mai trebui să existe decât ambalaje din sistemul SGR

Telex » Știri 2 aprilie, 10:33  

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat luni, la Brașov, cu prilejul inaugurării celui de a-l treilea centru ReturRo, că speră ca, până la sfârșitul anului, în magazinele din România să nu mai fie comercializate decât ambalaje din sistemul de garanție și retur (SGR), subliniind că deja prin acesta se colectează zilnic 3 milioane de ambalaje reciclabile, relatează Agerpres. Ministrul a explicat că băuturile care încă se comercializează în ambalaje ce nu fac parte din sistemul SGR sunt de pe stocuri și sunt în termenul de garanție și vor trebui să dispară, însă "sunt deja sute de milioane de astfel de ambalaje SGR puse pe piață, fie în depozitul distribuitorilor, fie deja pe rafturile magazinelor".

"Până la sfârșitul anului, nu ar mai trebui să existe decât ambalaje SGR, la fel cum și, în natură - nu știu dacă până la sfârșitul acestui an, dar până la sfârșitul anului viitor, mă aștept să nu mai văd acele câmpuri pline de pet-uri, de ambalaje pline de băuturi. (...) Când vorbim de acest centru ReturRo, discutăm de locuri de muncă verzi nou înființate, de investiții de milioane de euro în această locație și, mai important, discutăm de o traiectorie pe care ne-am asumat-o și care este în parametri. În sistemul SGR au fost colectate în decembrie 30.000 de ambalaje, în ianuarie 2 milioane, în februarie în jur de 20 de milioane și iată că, în martie, discutăm de o creștere exponențială - aproape 80 de milioane de pet-uri, doze de aluminiu și sticle. (...) Am reușit să spargem bariera de 3 milioane de ambalaje colectate pe zi", a anunțat ministrul Mediului.

Conform acestuia, în centrele ReturRo, ambalajele vin fie din HoReCa, fie din micile magazine - unde colectarea se face manual - și în acestea urmează să fie numărate și sortate, ambalajele care vin din marile magazine - fiind deja numărate și presate - nemaiajungând în astfel de facilități, ci direct la reciclator.

Potrivit CEO ReturRO, Gemma Webb, centrul de la Brașov va deservi inclusiv județele limitrofe. "Am făcut niște calcule complexe, iar în luarea deciziei privind deschiderea centrelor am luat în considerare numărul populației, dimensiunea consumului și o distanță de transport de 150 de kilometri. Astfel am stabilit locațiile centrelor și capacitatea acestora", a spus Gemma Webb, întrebată care au fost motivele care au stat la baza deschiderii centrului de la Brașov.

Centrul ReturRo de Brașov are 3.300 de metri pătrați, o capacitate de procesare de 241 de milioane de utilități anual și aici au fost înființate 40 de noi locuri de muncă.

Investiția în întreg sistemul de centre ReturRo, care va avea 10 centre în total, a fost de 86 de milioane de euro, a precizat Webb.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.