Ministrul Mediului: „Rabla Clasic” și „Rabla Plus” încep pe 24 martie; „Rabla Local” va avea un buget de 240 milioane de lei
Telex » Știri 10 martie 2023
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, a anunțat, la finalul ședinței de Guvern, că noi sesiuni ale programelor „Rabla Clasic” și „Rabla Plus” vor începe pe data de 24 martie, relatează Agerpres. „Deschidem pe data de 24 martie programul pentru «Rabla Clasic» și «Rabla Plus». Cele două programe beneficiază de un buget majorat. Totalul bugetului este de 1,5 miliarde (lei, n.r.), anul acesta pentru cele două programe. De asemenea, avem alocare pentru un program nou, finanțat tot din fondurile pentru gaze cu efect de seră - Rabla Local. Acest program va fi derulat și implementat în colaborare cu Unitățile Administrativ-Teritoriale, cu primăriile. În 15 zile deschidem înscrierea pentru primării în acest program. După ce se finalizează lista acestor Unități Administrativ-Teritoriale și se semnează electronic contractele de finanțare, deschidem aplicația pentru cetățeni. Avem un buget de 240 de milioane de lei pentru acest program. Bugetul va fi completat cu un procent de 20% din totalul de 100% din partea autorităților locale. Adică, 2.400 lei se vor plăti din bugetul AFM, iar 600 de lei se vor plăti din bugetul local. Astfel, beneficiarul va primi un total de 3.000 lei pentru fiecare mașină mai veche de 15 ani și care va fi casată, va fi predată pentru reciclare”, a explicat Tanczos.
Potrivit ministrului de resort, un alt program nou ce va fi lansat în acest an se referă la microbuzele electrice și este destinat unităților de învățământ. „Venim cu încă un program nou - Programul Microbuze Electrice, care se adresează unităților de învățământ. Pentru simplificarea programului, deschidem apelul de proiecte pentru Consiliile Județene, care vor centraliza cererile din partea unităților de învățământ, astfel încât AFM să poată să gestioneze mai eficient acest program și să gestioneze un număr mai mic de contracte și să existe și o etapă de descentralizare a acestui program către administrația județeană”, a spus oficialul.
În același timp, în 2023 va continua programul pentru piste de biciclete, cu un buget de 50 de milioane de lei, și va primi finanțare inițiativa „Săptămână Verde”. „Este primul an când, împreună cu Ministerul Educației, pornim educația de mediu prin acest program «Săptămâna verde în școli». Vom aloca o sumă de 100 de milioane de lei pentru acest program. Banii se vor duce direct la Ministerul Învățământului și de acolo vor ajunge în județe, prin inspectoratele județene”, a completat ministrul. În ceea ce privește eficiența energetică a clădirilor publice, Barna Tanczos a menționat o continuare a unui astfel de program în 2023, iar bugetul alocat se ridică la 451 milioane de lei.
„Mergem mai departe și cu Programul «Rabla pentru electrocasnice», cu un buget de 75 de milioane. Avem o inițiativă nouă care vizează colaborarea ONG-urilor cu autoritățile publice locale în programe de conștientizare și de implementare de programe de proiecte de mediu. Considerăm că, la nivel local, este nevoie de un impuls nou pentru a reduce abandonul deșeurilor în Unitățile Administrativ-Teritoriale, pentru a finanța programe de conștientizare a importanței împăduririlor. De exemplu, toate aceste programe pot fi finanțate la nivel național cu un buget de 150 de milioane de lei. Și aici vom solicita proiecte care se bazează pe cooperare, pe colaborare punctuală între Unitatea Administrativ-Teritorială și un ONG care are deja experiență în acest domeniu și care poate veni în sprijinul autorităților din România. Trebuie să subliniem aici rolul, aportul și importanța ONG-urilor în educația de mediu, în comunicarea pe această temă. De fiecare dată, ONG-urile au adus un aport important la acest capitol și cred că un program național în acest sens este binevenit”, a subliniat Tanczos.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial