Ministrul Mediului: Rațional și eficient trebuie să luptăm pentru reducerea emisiilor în domeniul agriculturii
Telex » Știri 11 mai 2022
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat că nu împărtășește părerile referitoare la eliminarea îngrășămintelor chimice din agricultură, întrucât s-ar reduce foarte mult productivitatea, precizând că susține agricultura de precizie în vederea creșterii eficienței în acest domeniu. „Nu sunt de acord cu acele păreri care spun să eliminăm îngrășămintele chimice din agricultură pentru că am reduce foarte mult productivitatea, dar susțin agricultura de precizie unde putem să creștem foarte mult eficiența. Nu sunt de acord cu cei care spun că nu ar trebui să mâncăm carne de vită. (…) Nu îmi plac abordările extremiste, dar rațional și eficient trebuie să luptăm pentru reducerea emisiilor în domeniul agriculturii", a precizat Barna Tanczos, la Conferința Națională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, relatează Agerpres. El a subliniat că măsurile pentru reducerea emisiilor trebuie să fie active și eficiente, în condițiile în care transporturile și agricultura sunt domeniile care au cel mai mare impact asupra mediului.
„Sunteți generația cea mai receptivă la provocările de mediu. Sunteți generația care înțelege cel mai bine că ceea ce facem și ceea ce lăsăm în urma noastră o să impacteze pe termen mediu și lung natura. Astăzi sunt ministru al mediului și privesc un pic cu alți ochi activitatea din agricultură. Sper să nu fie o spălare de creier pe viață. (...) Dincolo de producție, dincolo de asigurarea hranei pentru cetățeni, activitatea agricolă are un impact și pe mediu. Provocările Europei, provocările pe plan mondial sunt foarte mari în ceea ce privește protejarea mediului. Din statisticile Uniunii Europene reiese că domeniile non ITS, deci nu vorbim de producerea de energie, de transport sau de domenii care poluează masiv, dar domeniile celelalte au un impact semnificativ, iar transporturile și agricultura sunt domeniile care au cel mai mare impact asupra mediului: 25% transporturile, 25% agricultura. Agricultura foarte mult pe emisiile de metan, emisiile de dioxid de carbon și cu siguranță măsurile trebuie să fie active, eficiente, pentru reducerea emisiilor”, a transmis el.
În opinia sa, finanțările care vin dinspre Ministerul Agriculturii pentru agricultura ecologică trebuie să fie substanțiale, la fel și finanțările pentru protejarea mediului înconjurător și pentru ecoscheme.
„Finanțările pentru practicile prietenoase cu mediul trebuie să fie consistente. (…) Trebuie să introducem plățile pentru Natura 2000. Sunt alte state membre care deja fac acest lucru și avem nevoie de finanțare pentru a compensa pierderile generate de restricțiile în Natura 2000. Avem nevoie de finanțări în domeniul forestier pentru că peste tot în Europa domeniul forestier beneficiază de finanțări prin PNS. Este foarte mare nevoie de finanțare substanțială pentru cartofi. (...) Este o cultură extrem de importantă și cu siguranță suntem capabili să producem la fel de mult și de bine ca polonezii, de exemplu, dar este nevoie de scheme de finanțare la fel de consistente cum sunt cele din Polonia. Speranța mea este că generația tânără va combina această preocupare pentru mediu cu profesionalismul pe care deja îl învățați din băncile facultății și sper ca agricultura românească să devină mai performantă, mai prietenoasă cu mediul și să ne recâștigăm locul binemeritat în Europa”, a mai spus ministrul Mediului.
Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” urmărește pregătirea generației de tineri fermieri pentru: succesiunea afacerii de familie, reprezentarea intereselor fermierilor la nivel european și național, asumarea rolului de lider în propria afacere și comunitatea rurală, promovarea noilor tehnologii din Agricultura 4.0 și crearea unei comunități de tineri promotori ai inovației și antreprenoriatului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice