Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Ministrul Mediului: Strategia națională de adaptare la schimbările climatice se află în etapa finală de adoptare

Ministrul Mediului: Strategia națională de adaptare la schimbările climatice se află în etapa finală de adoptare

Telex » Știri 19 iulie 2023  

Strategia națională de adaptare la schimbările climatice se află în etapa finală de adoptare, iar politicile legate de dezvoltare trebuie să se bazeze pe realitățile și nevoile comunităților locale, a afirmat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, în cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă (HLPF2023), ce are loc la New York în această perioadă. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, citat de Agerpres, forumul include și un segment ministerial (HLS) care se desfășoară în perioada 17-19 iulie 2023. În marja segmentului ministerial al Forumului, a avut loc dezbaterea cu tema "Consolidarea impulsului către Summitul ODD", în cadrul căreia, oficialul român a arătat că România a luat măsuri concrete pentru punerea în aplicare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și integrarea Agendei 2030 în contextul său național. "În acest sens, pentru a asigura o abordare integrată, coerența politicii are un rol cheie în acest demers, iar politicile naționale legate de dezvoltare trebuie să se bazeze pe realitățile și nevoile comunităților locale", a subliniat oficialul român.

În context, demnitarul a subliniat că Executivul de la București implementează, în prezent, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vizează investiții și reforme în diverse sectoare ale mediului, în ceea ce privește extinderea fondului forestier național, protecția biodiversității, gestionarea resurselor de apă, colectarea separată a deșeurilor, precum și economia circulară.

"De asemenea, România a implementat un sistem informatic integrat de urmărire a trasabilității lemnului care îmbunătățește transparența lanțului de aprovizionare și descurajează exploatarea forestieră ilegală. Am adoptat Strategia pentru tranziția României spre economia circulară 2020-2030, care poate contribui la creșterea economiei noastre, păstrând în același timp resursele naturale. În prezent, lucrăm la actualizarea Planului Național pentru Energie și Climă, împreună cu elaborarea "strategiei pe termen lung a României de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, Strategia noastră națională de adaptare la schimbările climatice se află în etapa finală de adoptare", a menționat ministrul de resort. În marja evenimentului din SUA, miercuri, România a prezentat cea de-a doua Raportare Națională Voluntară (RNV România 2023), alături de alte state ale Uniunii Europene (UE).

"Strategia noastră națională de dezvoltare durabilă este o strategie orientată către cetățeni și definește cadrul național al României pentru implementarea Agendei 2030. În plus, Planul național de acțiune facilitează cooperarea interinstituțională și asigură coeziunea politicii. În acest proces, vom continua să conectăm autoritățile locale pentru a asigura coerența, pentru a implica societatea civilă, companiile, mediul academic și alte părți interesate relevante. Ținând cont de natura interconectată a obiectivelor, succesul realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) depinde în primul rând de implicarea tuturor actorilor relevanți ai societății. În încheiere, împărtășesc convingerea fermă că realizarea ODD de mediu va contribui semnificativ la realizarea tuturor ODD din țara noastră, dar și la nivel global", a declarat Mircea Fechet.

România a organizat, în cadrul reuniunii, un Laborator de Raportare Națională Voluntară (VNR Lab), cu tema "Programe inovatoare și mecanisme de guvernanță ale sectorului public în serviciul proceselor VNR", în parteneriat cu Biroul de Sprijin Interguvernamental și Coordonare pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Departamentului de Afaceri Economice și Sociale al ONU (OISC/DESA).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.