Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Ministrul Mediului: Un draft al Strategiei Forestiere Naționale ar putea ajunge pe masa Parlamentului și Guvernului în primăvara anului 2022

Ministrul Mediului: Un draft al Strategiei Forestiere Naționale ar putea ajunge pe masa Parlamentului și Guvernului în primăvara anului 2022

Telex » Știri 31 mai 2021  

Un draft al Strategiei Forestiere Naționale ar urma să ajungă pe masa Parlamentului și Guvernului în primăvara anului 2022, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, într-o declarație de presă susținută la finalul unei întâlniri ce a avut loc la sediul Rectoratului Universității Transilvania din Brașov, relatează Agerpres. „Elaborarea unei Strategii Forestiere Naționale trebuie să aibă în vedere și discuțiile din Uniunea Europeană, discuții care au ca scop o strategie forestieră europeană. Este o premieră, practic, la nivel european în ceea ce privește exploatarea fondului forestier și România ar trebui să aibă în vedere atât opțiunile europene, cât și baza științifică, baza economică, baza socială care stă în spatele unei strategii pe termen mediu și lung în domeniul forestier. Am stabilit câteva repere pentru activitatea noastră ulterioară. Sunt câteva elemente care trebuie aprofundate în acest document strategic, în opțiuni pentru politicile forestiere. Aceste elemente trebuie să fie terminate și clarificate până la sfârșitul lunii octombrie din anul 2021. Până la sfârșitul anului, la 31 decembrie 2021, vom mai veni cu câteva analize tehnice, câteva studii care vor completa deja documentul și în primăvara anului 2022 preconizăm că vom pune pe masa Parlamentului și Guvernului un document draft de Strategie Forestieră, care va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate, va intra în dezbatere publică la care vom invita societatea civilă și factorii implicați - proprietarii de păduri, mediul economic - să fie alături de noi, și universitățile”, a spus Tanczos Barna. Potrivit ministrului de resort, Strategia Forestieră Națională va sta la baza noului Cod Silvic și trebuie să răspundă la problema îmbinării rolului de protecție a pădurilor cu activitatea economică.

„Această Strategie Forestieră va trebui să stea la baza noului Cod Silvic. Finalitatea acestor discuții trebuie să fie o legislație nouă care să privească în viitor și să asigure pe de o parte biodiversitate în fondul forestier și pe de altă parte să asigure o exploatare durabilă, economică a acestei resurse regenerabile. Strategia trebuie să răspundă la câteva întrebări care ne frământă zi de zi. Cum reușim să îmbinăm rolul de protecție a pădurilor cu activitatea economică? La această întrebare trebuie să dea un răspuns și Strategia Forestieră și noua legislație. Cu alte cuvinte, înseamnă să avem o exploatare durabilă, să respectăm principiile europene care spun că o parte din suprafața forestieră trebui să fie în strictă protecție. În același timp, partea care se exploatează să rămână o parte cu dezvoltare durabilă, să putem asigura pe termen lung menținerea calității acestui fond forestier”, a menționat demnitarul.

Ministrul a afirmat, totodată, că, în perioada viitoare, va fi prezentată o analiză comparativă realizată de NASA și oameni de știință din afara României cu privire la felul în care se prezintă pădurile din țara noastră și cele din alte state: „Vom prezenta în viitor câteva comparații foarte interesante cum arată pădurile din Europa și cum arată pădurea României. O analiză făcută de NASA și de oameni de știință din afara României, care nu au analizat pădurile României pe baza fondului silvic românesc sau pe baza exploatării din țara noastră. Sunt câteva imagini, câteva date foarte interesante și în viitorul apropiat vor face obiectul acestor discuții. Trebuie să clarificăm cum îmbinăm rolul economic cu rolul de protecție a biodiversității, cum vom aborda problema certificatelor verzi sau rechiziție de carbon, cum vom aborda exploatările în afara parcurilor naționale, cum vom aborda exploatările pe dezvoltare durabilă, astfel încât proprietarii de păduri să aibă siguranța unei exploatări durabile și, în același timp, să păstrăm rolul de protecție a pădurilor”, a subliniat oficialul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.