Ministrul Mediului: Voi solicita Institutului de Sănătate Publică un raport să vedem în ce măsură calitatea aerului afectează sănătatea populației
Telex » Știri 21 ianuarie 2020
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat că va solicita Institutului de Sănătate Publică un raport „să vedem în ce măsură calitatea aerului din Bucureşti efectiv afectează starea de sănătate a populaţiei” şi a adăugat că „ar fi trist ca România să înceapă iarăşi o corespondenţă cu Comisia Europeană pe proceduri de pre-infringement sau infringement pe calitatea aerului cu alte aşezări urbane”, informează Agerpres. „Voi cere un raport Institutului de Sănătate Publică să vedem în ce măsură calitatea aerului din Bucureşti efectiv afectează starea de sănătate a populaţiei, pentru că în mod normal şi noi, ca minister, şi aceste administraţii publice locale ar trebui să fie interesate de acest impact al calităţii aerului asupra sănătăţii populaţiei. Prin aceste măsuri nu fac altceva decât de a preveni aceste cauze din ce în ce mai mari, cu boli pulmonare. De asemenea, aş vrea să vă spun că voi solicita celorlalte două municipalităţi - Braşov şi Iaşi - să-şi realizeze aceste rapoarte privind starea de sănătate a populaţiei şi evident voi avea discuţii cu ministrul Sănătăţii, Victor Costache, să sprijine realizarea acestora”, a spus Costel Alexe.
Oficialul a menţionat, totodată, că va avea discuţii, în perioada următoare, cu alte municipalităţi care au obligaţia să prezinte rapoarte privind calitatea aerului. „Aş vrea să vă spun că, analizând datele, voi avea discuţii şi voi începe procedurile cu celelalte zece municipalităţi din România - Cluj, Galaţi, Timişoara, Bacău, Brăila, Craiova, Măgurele - care au obligaţia să realizeze aceste proiecte privind calitatea aerului, pentru că este important pentru noi să avem o cât mai bună stare de sănătate a populaţiei în aceste aglomerări urbane, să prevenim şi, evident, să avem date pe care să le furnizăm opiniei publice. Ar fi trist ca România să înceapă iarăşi o corespondenţă cu Comisia Europeană pe proceduri de pre-infringement sau infringement pe calitatea aerului cu alte aşezări urbane din România”, a afirmat demnitarul.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), poluarea atmosferică reprezintă cel mai mare risc legat de mediu pentru sănătatea umană în Uniunea Europeană (UE), iar anual acest tip de poluare cauzează moartea prematură a circa 400.000 de persoane. Particulele în suspensie, dioxidul de azot şi ozonul de la nivelul solului constituie poluanţii atmosferici consideraţi răspunzători pentru cea mai mare parte dintre aceste decese premature.
Concentraţiile de particule fine (PM2,5), de dioxid de azot (NO2, emis de motoarele diesel) şi de ozon (O3) au scăzut uşor în aerul din Europa, potrivit cifrelor din 2015 pe care se bazează şi un studiu al Agenţiei Europene de Mediu (AEM).
Particulele în suspensie PM2,5, cu un diametru de 2,5 micrograme sau mai mici, sunt periculoase deoarece pot pătrunde foarte adânc în plămâni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit un prag zilnic al calităţii aerului la 25 micrograme de PM2,5 în metrul cub de aer.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial