Ministrul Muncii: Am emis Ordinul conform căruia efectuarea de controale la angajatori va fi suspendată în această perioadă
Telex » Știri
19 martie 2020
Controalele la angajatori, care cad în sarcina Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, au fost suspendate pe perioada instituirii stării de urgenţă, cu excepţia celor care vizează punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, respectiv a celor prin care se reclamă fapte cu un grad grav de punere în pericol social şi a accidentelor de muncă, a scris pe Facebook Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, informează Agerpres. În opinia ministrului, în această perioadă, instituţiile nu trebuie „să chinuie mediul de afaceri, trebuie să îi înţeleagă greutăţile”, întrucât „chiar nu le este uşor companiilor”. „De săptămâna trecută, am urmărit şi chiar am ţinut legătura cu angajatori, asigurându-i că Inspecţia Muncii nu le va face viaţa (şi mai) grea. (…) Inspectorii vor merge, totuşi, în control, la sesizări, mai ales când acestea se referă la perioada anterioară situaţiei delicate prin care trecem în prezent. Ca să fie şi mai clar, am emis Ordinul conform căruia efectuarea de controale la angajatori de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă va fi suspendată în această perioadă, excepţie făcând controalele pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă fapte cu un grad grav de punere în pericol social şi a accidentelor de muncă”, a notat Violeta Alexandru.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc