Ministrul Muncii: Companiile românești afectate de sancțiunile internaționale impuse Rusiei ar putea beneficia de șomaj tehnic
Telex » Știri 14 martie 2022
Companiile românești care au avut relații comerciale cu Federația Rusă și sunt afectate de sancțiunile internaționale impuse acestei țări ar putea beneficia de șomaj tehnic, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Muncii, Marius Budăi. El a precizat că instituția pe care o conduce lucrează la un proiect de act normativ privind susținerea acestor companii, documentul urmând a fi finalizat cel mai devreme în această săptămână.
„Cei care, de exemplu, lucrează și au contracte pe orizontală și vor fi nevoiți ca pentru o anumită perioadă să își închidă producția, ar putea primi șomaj tehnic. Trebuie să luăm măsuri pentru oamenii aceia, să îi încurajăm pe investitori să nu facă concedieri, doar să intrăm într-un șomaj tehnic, cum a fost cu pandemia, dar nu în aceleași condiții. Mi-aș dori să fie plata direct către angajați”, a afirmat Marius Budăi.
Ministrul a precizat că nu are „informații reale” cu privire la numărul de firme afectate.
„Cu siguranță vor fi, pentru că vor fi probleme și pe lanțul de aprovizionare cu materie primă și trebuie să preîntâmpinăm. Când vom ajunge în situația aceea, eu trebuie să am actul normativ în vigoare”, a adăugat ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile