Ministrul Muncii: Îmi doresc să finalizăm mecanismul de stabilire a salariului minim anul acesta
Telex » Știri 9 aprilie, 9:49
Salariul minim nu va mai fi stabilit doar printr-o negociere, ci va exista o formulă care se va folosi anual și îmi doresc să finalizăm acest mecanism anul acest, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, citată de Agerpres. Conform unui comunicat publicat pe pagina de Facebook a ministerului, Simona Bucura-Oprescu a efectuat luni o vizită de lucru în Sibiu, care a inclus vizite inopinate și discuții cu angajații Casei Județene de Pensii, ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, precum și o întâlnire cu angajatorii din județ.
Principalele subiecte discutate cu angajatorii au vizat deficitul de forță de muncă, formarea profesională, în special a celei cu nivel de pregătire foarte scăzut, creșterea competențelor și adaptarea lor la evoluția pieței muncii globale. De asemenea, angajatorii au fost interesați de felul în care va fi stabilit salariul minim brut pe țară garantat în plată în contextul Directivei Europene nr. 2041/2022, pe care România o va implementa.
"Îmi doresc să finalizăm acest mecanism de stabilire a salariului minim anul acesta. În acest moment sunt analizate diverse formule, indicatorii luați în calcul fiind productivitatea, inflația și corelarea cu nivelul salarial mediu. Partea bună este că odată cu stabilirea acestui mecanism, salariul minim nu va mai fi stabilit doar printr-o negociere, ci va exista o formulă care se va folosi anual, ceea ce va asigura predictibilitate atât pentru angajator, cât și pentru angajat", a explicat ministrul Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.
De asemenea, ea a reamintit că, începând cu 1 iulie 2024, salariul minim va crește la 3.700 de lei, așa cum a fost discutat în cadrul Consiliului Național Tripartit.
În cadrul întâlnirii cu angajatorii sibieni, ministrul a mai arătat că piața muncii este prioritatea mandatului său și a anunțat că pe lângă programele existente și implementate prin agențiile de ocupare a forței de muncă, cele de ucenicie, pentru primul loc muncă, pentru șomeri, cele pentru inserția pe piața muncii sau prin care este stimulată angajarea într-o altă localitate, urmează să fie lansate și implementate și alte programe, cu noi finanțări pentru piața muncii.
"Consider că numai o piață a muncii puternică poate să ne aducă veniturile necesare pe care ulterior să le repartizăm în salarii și pensii. Este foarte important ca piața muncii, în special pe partea de ocupare, să fie o piață a muncii care evoluează și aici este foarte important ca dumneavoastră, angajatorii, să fiți sprijiniți pentru creșterea competențelor angajaților dumneavoastră. (…) Gândim acest lucru printr-un sistem de vouchere pentru competențe, care vor fi pentru început pe trei domenii: creșterea competențelor digitale, creșterea competențelor lingvistice, respectiv creșterea competențelor pe domeniul verde. De asemenea, vom continua finanțarea și pentru primul loc de muncă și pentru ucenicie, din fonduri europene. Dar ambiția mea, și aici încă lucrăm la proiect, este să-i aducem acasă și pe cei care au plecat, și nu mă refer doar la cei care au un nivel scăzut sau mediu de calificare, ci și la cei din top management", a mai spus Simona Bucura-Oprescu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial