Ministrul Muncii: Primăriile vor avea rolul esențial în acordarea sprijinului pentru consumatorii vulnerabili
Telex » Știri 28 septembrie 2021
Primăriile vor avea rolul cel mai important în acordarea sprijinului pentru consumatorii vulnerabili, potrivit normelor metodologice ale Legii consumatorului vulnerabil, a transmis, pe Facebook, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, citată de Agerpres. „(...) potrivit normelor metodologice pe care le vom adopta în Guvern, rolul cel mai important în acordarea sprijinului pentru consumatorii vulnerabili revine primăriilor. Astfel, primăriile au obligația să tipărească formularele de cerere, să organizeze preluarea și înregistrarea solicitărilor, să le analizeze și să emită dispozițiile de stabilire a drepturilor, să facă o centralizare a acestora, să avizeze borderourile de plată și să facă, din 6 în 6 luni, verificările prevăzute în lege”, a menționat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a subliniat că iarna care urmează va reprezenta o etapă dificilă pentru persoanele vulnerabile. „Sezonul rece din acest an va fi dificil pentru cei vulnerabili, în contextul creșterilor de prețuri, iar responsabilitatea noastră este să venim cu soluții aplicabile în timp foarte scurt, pentru ca oamenii să primească sprijin la plata facturilor. Împreună cu ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, am avut o discuție cu reprezentanții structurilor asociative ale administrației locale (...). Am clarificat (...) detaliile tehnice ale procedurii și am făcut un apel la mobilizare din partea tuturor, pentru ca aceasta să se deruleze fără întârzieri. Obiectivul nostru este ca Legea consumatorului vulnerabil să se aplice la fel de eficient și rapid în toate comunitățile, indiferent de resursele și capacitățile specifice ale fiecărei administrații locale”, a precizat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a susținut că agențiile județene de plăți și inspecție socială sunt pregătite să colaboreze îndeaproape cu primăriile. „La rândul lor, agențiile județene de plăți și inspecție socială sunt pregătite să colaboreze îndeaproape cu primăriile și să le sprijine în demersurile lor. Este nevoie ca toate instituțiile să se comporte cu responsabilitate maximă, iar regulile să fie bine înțelese de toți cei implicați, pentru că numai astfel putem avea o reacție fermă în sprijinirea categoriilor vulnerabile. Reamintesc că, prin aplicarea de la 1 noiembrie 2021 a Legii consumatorului vulnerabil, numărul gospodăriilor beneficiare se va dubla și va crește nivelul de venituri până la care se acordă dreptul de la 800 lei la 1.386 lei pe persoană din familie și de la 1.082 lei la 2.053 lei pentru persoana singură, iar numărul de beneficiari estimați se ridică la peste 500.000 de gospodării”, a încheiat Raluca Turcan.
Reamintim că Legea consumatorului vulnerabil are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurilor de protecție socială pentru aceștia și accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esențiale ale gospodăriei. Măsurile de protecție socială pot fi financiare și non-financiare, acestea fiind finanțate din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene. Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat. De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial