Ministrul Transporturilor: Licitația privind proiectarea și execuția pentru noul terminal de la Otopeni va fi lansată în circa o lună
Telex » Știri 26 august 2019
Licitaţia privind proiectarea şi execuţia noului terminal de la Otopeni va fi lansată în circa o lună de zile, astfel încât firmele să se prezinte la licitaţie şi să dăm drumul la treaba aşa cum trebuie, a anunţat, la un post de televiziune, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, citat de Agerpres. „Compania Aeroporturi Bucureşti este una dintre cele mai profitabile ale Ministerului Transporturilor şi mă doare să văd că rămân cu banii în conturi la sfârşitul anului şi nu îi cheltuie pe investiţii aşa cum ar trebui. S-au semnat obiective importante, cum ar fi modernizarea pistei 2, obiectivele de infrastructură aeroportuară. Suplimentar am primit bani de la MFP, bani pentru exproprieri pentru noul terminal. Vom intra în Guvern cu HG pentru exproprieri, iar domnul director de la aeroport m-a informat că undeva cam într-o lună de zile va lansa execuţia şi proiectarea pentru noul terminal astfel încât să se prezinte firmele la licitaţie şi să dăm drumul la treaba aşa cum trebuie”, a precizat ministrul.
În ceea ce priveşte aeroportul Băneasa, ministrul Transporturilor a subliniat că acesta este în evaluare, dar a fost lansată şi execuţia pentru modernizarea rotondei corpului A şi B. „Într-adevăr aşteptăm desemnarea câştigătorului pentru că atât legătura de cale ferată cât şi aeroportul Băneasa au fost condiţii impuse de UEFA pentru România pentru meciurile care se vor desfăşura în Bucureşti începând cu luna iunie a anului următor. După aceea Băneasa va primi şi o altă utilizare, în sensul că există posibilitatea ca anumite zboruri să fie rutate pe Băneasa”, a explicat Răzvan Cuc.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice