Ministrul Transporturilor: Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi deschis în două săptămâni
Telex » Știri 7 octombrie 2019
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, între localităţile Ilia şi nodul rutier de la Holdea, ar putea fi deschis traficului peste aproximativ două săptămâni, în condiţiile în care expertiza comandată de Compania Naţională de Infrastructură Rutieră se apropie de finalizare, informează Agerpres.
Ministrul a mai spus că vor exista restricţii pe anumite porţiuni de pe lotul 3, deoarece sunt locuri în care se impune acest lucru din cauza carosabilului. La precedenta vizită efectuată pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, Răzvan Cuc menţiona că problema cea mai gravă de pe acest tronson este fisura observată în zona Holdea. Alte aspecte negative, dintre cele 48 identificate pe acest lot, ţineau de grosimea stratului de asfalt, care, potrivit ministrului şi specialiştilor de la Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), ar avea în unele locuri mai puţin cu 3-4 centimetri. Între problemele observate de specialiştii CNAIR şi CESTRIN se înscrie şi o zonă în care autostrada nu are asigurată planeitatea necesară, deoarece s-a tasat din propria greutate, fără să fie în trafic, după cum remarca, pe 19 septembrie, directorul general CNAIR, Sorin Scarlat. Defecţiuni au fost semnalate şi în ceea ce priveşte evacuarea apelor de pe carosabil.
Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice