Ministrul Transporturilor: Lotul Târgu Mureș – Ungheni din Autostrada Transilvania va fi finalizat anul acesta
Telex » Știri 22 iunie 2021
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că lotul Târgu Mureș - Ungheni din Autostrada Transilvania, care însumează 9,2 kilometri, dintre care 4,5 kilometri de autostradă și 4,7 kilometri de drum de legătură, se va finaliza în acest an. „(…) Lotul Aeroportul Târgu Mureș și Târgu Mureș e un proiect care a început în teren anul trecut în iulie și se va finaliza anul acesta, 18 luni. Este un exemplu de proiect bine pregătit, cea mai mare parte, aproape până la limita în care se poate face omenește, a detaliilor de proiect rezolvate până la licitație, exproprieri făcute, avize de relocare, cu toată partea birocratică rezolvată, cu un constructor care își face treaba foarte bine și vreau să îl felicit”, a declarat, într-o conferință de presă, Cătălin Drulă, citat de Agerpres. Ministrul a precizat că pentru continuarea acestei autostrăzi până la locul în care se va face joncțiunea cu viitoare Autostradă a Moldovei, A8, se lucrează la studiul de fezabilitate cu același constructor.
„Vreau să anunț că pentru continuarea acestei autostrăzi practic suntem într-un punct din care continuăm spre Moldova, spre Iași, spre A 8, și avem proiectul - vechiul proiect al Autostrăzii Transilvania - care se desparte aici. În momentul de față avem în realizare studiul de fezabilitate între Târgu Mureș, între intersecția acestor două căi majore, și Miercurea Nirajului și am reușit, și (în această săptămână – n.r.) se va semna un act adițional ca aceeași companie, să realizeze documentația și pentru sectorul de 3 kilometri care lipsea. Pentru că de acolo unde se termină această autostradă până la începutul proiectului de care vorbeam, era o lipsă, rămăsese în aer, până la Acățari, aproximativ. Va fi prins în același proiect unul dintre capetele acelei autostrăzi, A8, și va fi inclus în PNRR. Mai trebuie să obținem acordul de mediu, studiul de fezabilitate este într-o fază foarte avansată, iar la nivelul anului viitor vom scoate la licitație și execuția acestui tronson. Capătul transilvan al A8, simultan cu capătul dintre Neamț, din Moldova”, a precizat Cătălin Drulă.
Contractul de execuție pentru lotul Târgu Mureș - Ungheni din Autostrada Transilvania a fost semnat în luna mai 2020, valoarea acestuia fiind de 192 milioane de lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice