Ministrul Transporturilor: Românii ar putea circula, cu restricții de viteză, de la Sibiu la Nădlac pe autostradă până la sfârșitul anului
Telex » Știri 8 noiembrie 2019
Autostrada Lugoj-Deva lotul 3 ar putea fi dată în trafic anul acesta cu restricţii de viteză şi tonaj, după repoziţionarea aparatelor de reazem la podul peste Mureş, a declarat ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, citat de Agerpres. „(…) Până la sfârşitul anului putem lua în discuţie tronsonul de autostradă Lugoj-Deva lotul 3, care se prezintă în următorul stadiu, vorbesc de cei 21 de kilometri: s-a depus un raport de expertiză pe componenta de drum, iar recomandarea din partea expertului este să se dea în trafic cei 21,1 kilometri de autostradă cu restricţii de viteză şi de tonaj. În acest moment se derulează procedurile pentru expertiza pe poduri, respectiv consolidări şi în această perioadă se lucrează la podul peste Mureş pentru repoziţionarea aparatelor de reazem. Este un contract în derulare de aproximativ 70.000 de euro. Termenul de finalizare – două săptămâni în condiţii normale şi înţeleg de la CNAIR că au şi contract pentru deszăpezire pe acest tronson”, a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, până la sfârşitul anului 2019, românii ar putea circula, cu restricţii de viteză, de la Sibiu la Nădlac pe autostradă. „În condiţiile în care nu apar şi alte elemente surpriză, finalizăm expertiza, finalizăm lucrările la pod, la podul peste râul Mureş, şi pe acest an, să vă răspund clar, autostrada Lugoj-Deva lotul 3 ar putea fi dată în trafic în aceste condiţii. Astfel, românii ar putea circula, cu restricţii de viteză într-adevăr - şi aici putem discuta de ce suntem în situaţia asta - de la Sibiu la Nădlac pe autostradă. 21,1 kilometri în aceste condiţii pentru anul 2019”, a dat asigurări Lucian Bode, întrebat de jurnalişti câţi kilometri de autostradă îşi asumă până la sfârşitul anului.
În ceea ce priveşte anul viitor, Lucian Bode a menţionat că sunt câteva tronsoane de autostradă care ar putea fi date în trafic, însă a repetat că vrea să ia contractele „la mână” şi să verifice stadiile fizice şi financiare pentru fiecare în parte. „Pentru anul viitor, sunt câteva tronsoane de autostradă aflate în diverse stadii şi în condiţiile în care nu mai găsesc bombe gen Comarnic, gen Lugoj-Deva lotul 3, unde, iată, 98% stadiu fizic şi nu putem să-l dăm în trafic... Sunt în execuţie tronsoane de autostradă şi vă dau exemple: de pe autostrada Transilvania-Biharia-Borş cei 5,3 kilometri - sunt şanse foarte mari să poată fi daţi în trafic, dar sigur acolo se lucrează foarte bine şi vom face o evaluare, dar anul viitor acest tronson poate fi dat în trafic, pe Sebeş-Turda lotul 1 avem stadiul fizic 78% - ar fi speranţe să înaintăm până la sfârşitul anului, pe Ogra-Câmpia Turzii, pe lotul 2 Iernut-Cheţani 80% stadiu fizic. Sigur, pe fiecare avem probleme: pe Sebeş-Turda pe lotul 1 avem probleme cu nodul Sebeş, cu nodul Alba Nord, pe Iernut-Cheţani se lucrează şi, sigur, se lucrează pe Râşnov-Cristian pe cei 6,3 kilometri. De asemenea, Varianta Ocolitoare a Bacăului, cei 17 kilometri, sunt şanse foarte mari să fie daţi în trafic, dar, repet, luăm contractele la mână, verificăm stadiul fizic, stadiul financiar, verificăm situaţia reală în care se găseşte fiecare proiect, stadiul exact şi vă comunicăm transparent, cu toată deschiderea, situaţia în care ne aflăm în fiecare moment'”, a explicat Bode.
Referitor la autostrada Ploieşti-Braşov a reiterat că nu susţine varianta execuţiei în parteneriat public-privat şi doreşte să găsească finanţare adresându-se Comisiei Europene şi instituţiilor financiare internaţionale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național