Ministrul Transporturilor: Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești s-ar putea finaliza în acest an; stadiul lucrărilor este de 75%
Telex » Știri 13 aprilie 2021
Stadiul fizic al lucrărilor la Tronsonul 2 din Drumul Expres Craiova-Pitești este de 75% și sunt toate șansele ca acest segment să fie finalizat în 2021, a afirmat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, în timpul vizitei pe care a efectuat-o pe șantierul acestui obiectiv, relatează Agerpres. „Am vrut să mă asigur că suntem în linie dreaptă pentru respectarea promisiunii că vom finaliza Tronsonul 2, anul acesta. Tronsonul 2 este vital pentru ocolirea orașelor Slatina și Balș. În prezent, zeci de mii de șoferi pierd ore în trafic în fiecare săptămână pentru traversarea celor două localități. Acest calvar se va încheia când deschidem Tronsonul 2”, a spus Drulă.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, oficialul a constatat faptul că stadiul fizic al lucrărilor este de 75% și că mobilizarea constructorului înseamnă circa 1.400 de lucrători și 380 utilaje pe șantierul în lucru.
Valoarea contractului pentru construcția tronsonului 2 Balș - Slatina (km 17+700 - 57+550) din cadrul Drumului expres Craiova - Pitești se ridică la 1,454 miliarde lei, fără TVA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile