MIPE: 1,23 miliarde lei, valoarea contractelor semnate pentru finanțarea rețelelor de gaze prin POIM
Telex » Știri 16 iunie 2022
10 noi contracte de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale au fost semnate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Astfel, potrivit unui comunicat al MIPE, peste 46.000 de gospodării, agenți economici și instituții publice din 29 de unități administrativ teritoriale aflate în județele Suceava, Hunedoara, Olt, Bihor, Sibiu, Călărași și Constanța vor beneficia de serviciul public de distribuție a gazelor naturale, iar rețeaua de transport și distribuție va fi extinsă cu aproximativ 1000 km.
„Prin Programul Operațional Infrastructură Mare, comunitățile locale au acces la finanțare pentru proiecte esențiale de modernizare, din bani europeni. În zonele rurale ale României, lipsa accesului la utilități încă afectează atât calitatea vieții oamenilor, cât și nivelul de dezvoltare economică. Cele 10 contracte de finanțare semnate acum se adaugă celor deja încheiate recent pentru a oferi acestor comunități șansa de a reduce decalajele față de alte zone din România și față de alte țări europene. Mesajul nostru către autoritățile locale este acela de a valorifica la maximum această șansă de construi proiecte durabile pentru comunitățile lor, cu bani europeni”, a declarat Carmen Moraru, secretar de stat în MIPE.
Valoarea totală a contractelor despre care relatăm este de peste 783 milioane de lei, iar finanțările vor fi acordate prin axa prioritară 8 – Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale a POIM.
În această lună au fost semnate alte 5 contracte în valoare de 457 milioane de lei pentru a asigura accesul la rețeaua de gaze a unor localități din județele Buzău, Giurgiu, Prahova, Hunedoara și Constanța. Astfel, valoarea cumulată a celor 15 contracte semnate se ridică la 1,23 miliarde lei.
Până la începutul lunii iunie 2022, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 5 miliarde euro în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile