MyWIZ, secretul contabililor de succes
MIPE: 1.300 de companii și peste 3300 locuri de muncă create de studenți, prin programul Innotech Student

MIPE: 1.300 de companii și peste 3300 locuri de muncă create de studenți, prin programul Innotech Student

Telex » Știri 6 decembrie 2022  

Peste 22.000 de studenți au participat la cursuri de antreprenoriat, mai mult de 1.300 de companii s-au înființat și peste 3.300 de locuri de muncă sunt propuse ca urmare a încheierii a 66 de contracte de finanțare prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), a afirmat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, citat de Agerpres. "Peste 1.300 de întreprinderi, firme, companii au fost lansate ca urmare a încheierii unui număr de 66 de contracte de finanțare", a menționat Marcel Boloș, la Gala Innotech Start-Up, care a reunit start-up-uri finanțate prin POCU.

Potrivit acestuia, pentru Guvernul României a reprezentat o investiție de 130 de milioane de euro în tinerii întreprinzători. "Deci, dacă facem un calcul simplu de eficiență, la 130 milioane de euro investiți, peste 22.000 de studenți au participat la cursuri de antreprenoriat, peste 1.300 de companii s-au înființat și peste 3.300 de locuri de muncă sunt astăzi propuse ca rezultat pentru implementarea celor 66 de contracte de finanțare. Și cred că cifrele dovedesc utilitatea și eficiența banilor pe care i-am folosit pentru valorificarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor. Discutăm nu numai de valorificarea aptitudinilor antreprenoriale, ci și de crearea de locuri de muncă și de atragerea de investiții. Chiar dacă sunt de mici dimensiuni, acestea pot crește în timp", a menționat Marcel Boloș.

Totodată, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a afirmat că așteaptă ca până la sfârșitul anului Programul Operațional Educație și Ocupare să fie aprobat. "Uitându-ne la perspectiva care ne așteaptă (…) trebuie să vă spun că în perioada de programare 2021 - 2027 așteptăm ca până la sfârșitul anului Programul Operațional Educație și Ocupare să fie aprobat și dumneavoastră să continuați și noi, de altfel, să continuăm prin acest Program Național Innotech Student să investim în antreprenoriatul studențesc și în antreprenoriatul tinerilor, pentru că bugetul pe care l-am alocat pentru acest tip de apel de proiect este de 230 de milioane de euro", a subliniat ministrul.

În opinia sa, antreprenoriatul este inima economiei românești. "Firmele dau faliment, intră în reorganizare, dar trebuie să fim atenți ca în piață să intre alte firme nou înființate pentru că, în caz contrar, pe termen lung, avem o problemă în ceea ce privește creșterea economică. Prin acest Program Național Innotech Student urmărim înființarea acestor companii, urmărim valorificarea aptitudinilor antreprenoriale, urmărim acei studenți care au idei de afaceri și pe care le pot pune în aplicare. Eu cred că acesta este cu adevărat potențialul pe care încercăm să-l valorificăm prin astfel de programe naționale", a subliniat ministrul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.