MIPE: 80 milioane de euro pentru sprijinirea persoanelor vârstnice
Telex » Știri 8 mai 2023
Va fi lansat, în premieră pentru România, un pachet de servicii de îngrijire la domiciliu”
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat, în consultare publică, Ghidul solicitantului „Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative“. Potrivit unui comunicat al instituției, apelul – finanțat Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 – dispune de o alocare totală de 80 milioane euro pentru a sprijini măsuri ce urmăresc îmbunătățirea condițiilor locative ale bătrânilor vulnerabili.
„Vorbim despre un tip de servicii sociale care se derulează în premieră pentru România, care vor contribui la menținerea independenței și calității vieții pentru persoanele vârstnice, astfel încât ele să poată continua să trăiască în comunitățile lor și să participe activ la viața socială. Avem în vedere atât furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu, de la hrănire și până la igienizare, cât și servicii de îngrijire medicală și terapie. Vor putea beneficia de aceste pachete de servicii românii cu vârsta de peste 65 de ani. Să vă faceți o idee despre cât de important este acest apel, în acest moment, serviciile de îngrijire a seniorilor din România deservesc 12.500 persoane, adică doar 1,3% din persoanele care au nevoie de acest tip de sprijin”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
„Apelul va fi lansat în contextul în care numărul total de servicii autorizate de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu este de doar 259 la nivel național, din care în mediul rural doar 86. Concomitent, numărul de căminele rezidențiale de bătrâni licențiate este insuficient: 557 în anul 2020. În aceste condiții, persoanele vârstnice fără sprijin din partea familiei sunt expuse unui risc mai mare al sărăciei și excluziunii sociale, în special femeile în vârstă. În 2019, 47,9% din populația UE a raportat dificultăți moderate sau severe în a se îngriji și a-și face treburile casnice. Potrivit INS, la începutul anului 2020, în România trăiau erau 3,66 milioane persoane cu vârste de peste 65 de ani. Aceasta înseamnă că, prin raportare la cifrele disponibile la nivelul UE, aproximativ 963.000 români cu vârste de peste 65 de ani ar avea nevoie de îngrijire la domiciliu. În consecință, acțiunile finanțate vor viza servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice cu venituri reduse, fără aparținători legali sau cu aparținători care nu au venituri suficiente, precum și ameliorarea situației locative și a infrastructurii de locuire individuală prin adaptarea acesteia pentru vârstnicii vulnerabili”, se menționează în comunicat.
În cadrul apelului vor fi finanțate proiecte care vor asigura: ● construcția de locuințe sociale noi; ● reabilitarea de locuințe sociale individuale adaptate pentru persoanele vârstnice afectate de probleme locative, reabilitare și adaptare a ambientului în locuințele personale/ individuale ale persoanelor vârstnice vulnerabile; ● modernizarea/ reabilitarea centrelor de zi; ● furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu de tipul: igienă corporală, îmbrăcare și dezbrăcare, hrănire și hidratare, transfer și mobilizare, deplasare în interior, comunicare, preparare hrană, cumpărături, menaj și spălătorie, facilitare deplasare în afara casei și însoțire, administrarea și gestionarea bunurilor, acompaniere și socializare; servicii complementare acordate integrat: îngrijire medicală, reabilitare/ recuperare, terapie ocupațională, psihoterapie, psihopedagocie, consiliere socială, juridică și de informare etc.; ● servicii de tip centre de zi pentru asistență și recuperare se vor asigura servicii de îngrijire personală, integrat cu serviciile complementare de recuperare și reabilitare funcțională (terapii de recuperare/reabilitare funcțională), activități terapeutice și ocupaționale, precum și consiliere psihologică, linie telefonică de urgență, asistență și suport pentru familia persoanei vârstnice, suport pentru realizarea activităților administrative și gestiunea bunurilor etc.
Vor putea depune proiecte furnizori de servicii sociale publici și privați autorizați acreditați, în parteneriat cu autorități publice locale din localitatea/ localitățile în care se implementează proiectul.
Ghidul solicitantului „Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative“ este în consultare publică până la data de 26 mai a.c. și este disponibil Aici.
Apelul de proiecte va fi deschis în perioada 11 iunie – 10 august 2023, iar cererile de finanțare vor putea fi depuse exclusiv prin intermediul aplicației MySMIS2021 / SMIS2021+.
Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) vine cu un ansamblu de măsuri integrate prin care sprijină aplicarea strategiilor naționale și locale pentru a contribui în mod direct la susținerea procesului de reducere a fenomenului sărăciei și la susținerea grupurilor vulnerabile în vederea depășirii situației de excludere socială.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial