MIPE a dat startul dezbaterilor pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență
Telex » Știri 29 ianuarie 2021
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat consultările între ministere, în plan tehnic, pe grupuri de lucru pe domenii, pentru identificarea priorităților și proiectelor care vor fi incluse în versiunea actualizată a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunţat instituţia, într-un comunicat. „PNRR este un suport bugetar pentru reforme și așa vă propun să gândiți când selectați potențiale proiecte. Iar ceea ce înțelegem prin reforme se referă la cele prinse de Comisia Europeană în recomandările specifice de țară. Ne putem uita la recomandările din ultimii doi ani, dar și la alte reforme structurale ale României semnalate de-a lungul anilor și nerezolvate până acum. Vom lucra împreună (…), zi de zi, pentru a avea cele mai potrivite proiecte în PNRR și pentru asta vom strânge inclusiv ideile valoroase de la partenerii din ONG și mediul de business”, le-a transmis Cristian Ghinea, ministrul de resort, reprezentanților ministerelor.
Potrivit Memorandumului adoptat în Guvern pe 20 ianuarie (care poate fi consultat aici) termenul de transmitere către Comisia Europeană a documentului este foarte strâns, respectiv sfârșitul lunii aprilie 2021, fiind necesar un efort conjugat al tuturor ministerele de linie cu proiecte potențiale în PNRR.
Începând de luni, 1 februarie vor avea loc discuții tematice zilnice, între reprezentanții ministerelor, pe cele 10 grupuri de lucru stabilite pe domenii. Discuțiile tematice se vor desfășura până la 19 februarie, în două runde, după care vor fi integrate propunerile pentru Planul actualizat.
Reamintim domeniile celor 10 grupuri de lucru care au fost stabilite prin Memorandum, pentru a acoperi domeniile celor 6 piloni ai PNRR: • Transport; • Mediu, schimbări climatice, energie, eficiență energetică; • Dezvoltarea localităților urbane; • Agricultură și dezvoltare rurală; • Sănătate; • Educație; • Mediu de afaceri, antreprenoriat; • Cercetare, inovare, digitalizare; • Îmbunătățirea fondului construit; • Reziliență în situații de criză.
Potrivit reprezentanţilor MIPE, tot în această perioadă, se vor organiza mai multe dezbateri publice cu partenerii din mediul de afaceri, ONG-uri și cu toți cei interesați, cu scopul de a discuta și a identifica idei valoroase.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național