MIPE a publicat calendarul apelului de 350 milioane euro pentru digitalizarea IMM-urilor, finanțat prin PNRR
Telex » Știri 8 decembrie 2022
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în calitate de coordonator de reforme și investiții, a anunțat calendarul aferent apelului de proiecte pentru granturile de până la 100.000 de euro pentru digitalizarea IMM-urilor, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, potrivit calendarului, lansarea Ghidului va avea loc la 15 decembrie 2022, depunerea proiectelor se va face în intervalul 1 februarie 2023 – 30 martie 2023, iar evaluarea proiectelor în perioada 1 aprilie 2023 – 31 mai 2023. Prima etapă de semnare a contractelor este programată pentru 30 iunie 2023, iar etapa a II-a de semnare a contractelor la 31 august 2023.
Potrivit unui comunicat al MIPE, apelul beneficiază de o alocare de 347,5 milioane euro și este destinat întreprinderilor, societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se încadrează în categoria de IMM și au sediul social în România.
Apelul este unul competitiv și va sprijini următoarele tipuri de acțiuni: ▪ achiziții de hardware TIC; ▪ achiziții de echipamente pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale; ▪ dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software/licențelor, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation; ▪ achiziții de tehnologii blockchain; ▪ achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality; ▪ achiziționare website de prezentare; ▪ achiziția de servicii de tip cloud și IoT; ▪ instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC; ▪ consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile etc.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial