MIPE analizează posibilitatea simplificării accesării fondurilor europene pentru programele de screening din domeniul medical
Telex » Știri 31 mai 2021
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) analizează posibilitatea ca instituțiile de sănătate să utilizeze pentru proiectele majore de screening medical o procedură simplificată de accesare a fondurilor europene, în următorul exercițiu financiar. Astfel, potrivit unui comunicat al MIPE, citat de Agerpres, această opțiune a fost luată în calcul în timpul întâlnirii de lucru organizată zilele trecute de instituție în vederea identificării de soluții pentru simplificarea procesului de accesare a finanțărilor europene ce vor putea fi accesate de instituțiile medicale.
Cătălina Bădoiu, secretar de stat în MIPE și coordonator al procesului de simplificare la nivelul ministerului, a explicat că a fost analizată posibilitatea utilizării sistemului de costuri simplificate pentru proiectele majore de screening, care vor fi finanțate din fondurile ce vor fi gestionate prin Programul Operațional Sănătate 2021-2027. „Ne dorim servicii medicale de calitate pentru toți românii. Din acest motiv, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene face demersuri concrete pentru simplificarea procesului de accesare a fondurilor europene și caută cele mai bune soluții împreună cu partenerii din sistemul medical, instituții de prestigiu din domeniu. Instituțiile medicale care implementează deja programe de screening au prezentat rezultatele obținute până acum, iar ceea ce am văzut ne-a convins că trebuie să mergem mai departe și să le susținem eforturile de a aduce medicina din România în lumea digitalului și interconectivității”, a afirmat secretarul de stat.
În perioada de programare 2021-2027, România are alocate fonduri europene în valoare de 31 miliarde de euro, iar alocarea propusă pentru Programul Operațional Sănătate este de aproximativ 4 miliarde de euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial