MIPE: CE a autorizat plata primei cereri din cadrul PNRR, care aduce României 2,6 miliarde euro pentru revitalizarea economiei
Telex » Știri 24 octombrie 2022
♦ Prima cerere de plată a cuprins cele 21 de țintele și jaloanele aferente trimestrului IV din 2021
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că Executivul comunitar a aprobat decizia privind autorizarea plății primei tranșe de plată a sprijinului nerambursabil și a primei tranșe de plată a sprijinului sub formă de împrumut pentru România. Potrivit unui comunicat al MIPE, în urma acestei decizii, suma primită de țara noastră va fi de 2,6 miliarde de euro, fiind luate în considerare sumele din prefinanțare deja primite de România. „Este un moment prin care se confirmă efortul consolidat la nivel guvernamental, care s-a concretizat în îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate de România pentru ultimul trimestru al anului trecut și transpuse în reforme de interes major pentru țara noastră. Realist vorbind, este doar începutul unui lung drum pe care îl avem în fața, dar care, dacă vom duce la bun sfârșit aspectele cheie din Plan, va însemna impulsionarea economiei și generarea unui efect multiplicator solid pentru investițiile în autostrăzi, infrastructura feroviară, școli, infrastructura spitalicească și tot ceea ce înseamnă consolidarea economiei românești”, a transmis ministrul Marcel Boloș, citat în comunicat.
♦ 2,6 miliarde de euro pentru investițiile și reformele asumate de România
Decizia prevede aprobarea primei tranșe a sprijinului nerambursabil, în valoare de 2.037.146.414 euro. În conformitate cu Acordul de finanțare încheiat între Comisia Europeană (CE) și România în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/241, suma de 264.829.034 euro se utilizează pentru lichidarea prefinanțării contribuției financiare, iar suma de 1.772.317.380 euro se acordă României prin plătirea acestei sume în contul bancar indicat în Acordul de finanțare.
De asemenea, decizia prevede aprobarea primei tranșe a sprijinului sub formă de împrumut, în valoare de 907.669.494 euro. Suma de 117.997 034 euro se utilizează pentru lichidarea prefinanțării împrumutului, iar suma de 789.672.460 euro se acordă României prin plătirea acestei sume în contul bancar indicat în Acordul de împrumut.
„Astfel, efectuarea plății pentru prima cerere de plată a celor aproximativ 3 miliarde de euro din care 2,03 miliarde euro, va avea loc în următoarele zile, reprezentând sprijin financiar nerambursabil și 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut, va susține investițiile și reformele asumate de România”, menționează MIPE, în comunicat.
Parcursul primei cereri de plată. CE a furnizat comisiei competente a Parlamentului European o prezentare generală a constatărilor sale preliminare privind atingerea în mod satisfăcător a jaloanelor și a țintelor relevante. Ulterior, Comitetul economic și financiar a fost de acord cu evaluarea preliminară pozitivă a Comisiei și a fost de părere că România a atins în mod satisfăcător toate jaloanele și țintele aferente cererii de plată. În evaluarea sa, Comisia a ținut seama de avizul Comitetului Economic și Financiar.
Prima cerere de plată, transmisă la 31 mai 2022, a cuprins cele 21 de țintele și jaloanele aferente trimestrului IV din 2021. Odată cu transmiterea cererii de plată, au fost transmise Comisiei toate documentele justificative privind îndeplinirea satisfăcătoare a țintelor și jaloanelor, aceasta fiind o condiție obligatorie. În total au fost încărcate în sistemul electronic al Comisiei 180 de documente justificative aferente jaloanelor/țintelor incluse.
La 15 septembrie, evaluarea Comisiei asupra îndeplinirii celor 21 de ținte și jaloane aferente primei cereri de plată din cadrul PNRR a fost avizată și trimisă către Comitetul Economic și Financiar (ECOFIN), care a aprobat-o ulterior.
La acel moment, președintele CE, Ursula von der Leyen, transmitea că avizul pozitiv vine ca urmare a „progreselor bune și rapide în punerea în aplicarea primului set de reforme și investiții din cadrul planului”.
Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va avea o valoare totală de 3,2 miliarde euro din care 2,1 milioane euro sprijin financiar nerambursabil și 1,09 milioane euro sprijin sub formă de împrumut și vizează îndeplinirea a 51 de jaloane/ținte aferente primelor două trimestre din 2022.
România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranșe de prefinanțare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 și în ianuarie 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial