MIPE: Declarații de cheltuieli prin POIM 2014-2020 pentru rambursarea a 373 milioane euro de către Comisia Europeană
Telex » Știri 8 februarie 2021
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Autorităţii de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor declaraţii de cheltuieli în valoare totală de 1,82 miliarde lei (aproximativ 373 milioane de euro), fiind a doua declaraţie ca valoare a POIM 2014-2020, informează instituţia într-un comunicat citat de Agerpres. Astfel, a fost transmisă o declaraţie de cheltuieli cu valoarea totală eligibilă de 1,38 miliarde lei, echivalentul a aproximativ 283 milioane de euro (din care fonduri provenite din Fondul de Coeziune plătite în cuantum de 1,17 miliarde lei) şi o declaraţie de cheltuieli cu valoarea totală eligibilă de 440,9 milioane lei echivalentul a aproximativ 90 milioane euro (din care fonduri FEDR plătite în cuantum de 384,5 milioane de lei).
Sumele reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor de infrastructură mare, derulate de beneficiarii POIM pentru perioada decembrie 2020 - februarie 2021.
Potrivit sursei citate, cele mai semnificative rambursări au vizat infrastructura de transport, cu proiecte precum: Drumul expres Craiova-Piteşti - pentru care s-au rambursat aproximativ 625 milioane lei; reabilitarea liniei de cale ferată Frontiera Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul 2 km 614-Gurasada şi tronsonul 3 Gurasada-Simeria - pentru care s-au rambursat aproximativ 157 milioane lei; varianta de ocolire Bacău - cu o rambursare de 115 milioane de lei.
De asemenea, rambursări importante au fost operate pentru dezvoltarea infrastructurii de apă, după cum urmează: proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanţa, în perioada 2014-2020, pentru care au fost rambursate aproape 33 milioane de lei; proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Cluj şi Sălaj în perioada 2014-2020, cu peste 22 milioane de lei rambursate; proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi, în perioada 2014-2020, pentru care au fost rambursate peste 12 milioane de lei.
Ministerul de resort reaminteşte faptul că, în urma modificării Regulamentului CE 1303/2013, Comisia Europeană va aplica rata de cofinanţare de 100% pentru anul contabil curent.
În baza sumelor decontate beneficiarilor, Autoritatea de Management realizează declaraţii de cheltuieli pe care le transmite ulterior Autorităţii de Certificare şi Plată, din cadrul Ministerului Finanţelor, aceasta fiind o etapă importantă în finalizarea procesului de rambursare a banilor investiţi prin proiecte europene.
Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020) răspunde provocărilor de dezvoltare identificate la nivel naţional în ceea ce priveşte infrastructura şi resursele, având o alocare din fonduri UE de 8,64 miliarde euro.
Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României 3,02 miliarde de euro în actuala perioadă de programare pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport, mediu, energie şi prevenirea riscurilor la standarde europene.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile