MyWIZ, secretul contabililor de succes
MIPE invită beneficiarii să ia parte la instituirea măsurilor ce vor sta la baza gestionării celor fondurilor din Politica de coeziune 2021-2027

MIPE invită beneficiarii să ia parte la instituirea măsurilor ce vor sta la baza gestionării celor fondurilor din Politica de coeziune 2021-2027

Telex » Știri 6 februarie 2023  

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat în consultare un proiect de ordonanță de urgență menit să răspundă nevoii de simplificare și de abordare unitară în procesul de implementare a Politicii de coeziune 2021-2027, care cuprinde un număr dublu de programe și introduce în sistemul de management și control, atât autorități din cadrul administrației publice centrale, cât și, urmare a procesului de descentralizare, autorități de management instituite în cadrul agențiilor de dezvoltare regională care gestionează programele regionale. „În 2022, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat și a tuturor celor 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, care aduc României 46 de miliarde de euro pentru investiții strategice în spitale mai sigure, rețele strategice de transport, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare și sprijin pentru mediul de afaceri. Toate investițiile cuprinse în Politica de Coeziune sunt stabilite pe baza analizei decalajelor și a rezultatului procesului de cartografiere a infrastructurii, serviciilor și nevoilor, inclusiv la nivel microregional, și cuprind domenii precum ocuparea forței de muncă, infrastructură, educație, locuințe, sănătate, servicii sociale și pentru îngrijire de lungă durată”, menționează MIPE, într-un comunicat.

Complexitatea noului cadrul financiar multianual a generat nevoia identificării unei abordări unitare în punctele cheie a sistemelor de management și control, astfel încât beneficiarii de fonduri europene să poată să depună proiectele într-un cadrul procedural predictibil și considerabil simplificat care implică, printre altele, o abordare unitară în ceea ce privește accesarea și implementarea acestor resurse, într-un mediul digitalizat. Pornind de la aceste premise – spun reprezentanții MIPE – a apărut necesitatea elaborării unui act normativ care să alinieze procesul de accesare a fondurilor europene la nevoile reale ale beneficiarilor. „Pentru ca noua abordare să răspundă cât mai fidel nevoilor beneficiarilor de fonduri europene și pentru că sunt implicate elemente ce vizează interesul public și strategic al României, MIPE mizează pe un parteneriat constructiv cu societatea civilă, pentru ca forma finală a actului normativ să asigure accesul facil, transparent, nediscriminatoriu, competitiv și simplificat la fondurile europene”, subliniază MIPE.

Proiectul de act normativ prevede următoarele schimbări: ● asigurarea predictibilității calendarului de lansări la nivel de program pentru beneficiari, astfel încât să se prevină și eventuale suprapuneri de apeluri cu aceeași tematică în perioade similare de timp; ● asigurarea transparenței alocării fondurilor externe nerambursabile prin publicarea în consultare publică a ghidului solicitantului; ● asigurarea resurselor necesare pentru evaluarea și selecția proiectelor; ● simplificarea modalității de evaluare a proiectelor; ● stabilirea unui prag de excelență, care permite unui proiect să fie selectat în mod automat pentru aprobare și contractare; ● eficientizarea și accelerarea procesului de implementare a proiectelor, inclusiv prin îmbunătățirea funcționalităților MySMIS2021/SMIS2021+ prin automatizarea anumitor acțiuni în diversele etape din ciclul de viață al programului/proiectelor; ● introducerea mecanismului specific de monitorizare bazat pe indicatori de etapă, definiți ca repere cantitative sau calitative față de care este apreciat progresul implementării unui proiect; ● consolidarea funcției de monitorizare a proiectelor la nivelul autorității de management/organismului intermediar după caz, elaborarea unui plan de monitorizare, parte a contractului de finanțare, care stabilește o serie de indicatori de etapă pe baza cărora se monitorizează și se evaluează progresul implementării proiectului; ● crearea unui cadru de performanță care să asigure o responsabilizare a părților semnatare a proiectelor, astfel încât, în cazul nerespectării repetate a indicatorilor de etapă și a planului de măsuri de recuperare a întârzierilor, să se permită rețineri din sumele alocate prin proiect pentru ca în final să conducă la rezilierea contractelor. Fondurile rămase disponibile după aplicarea reținerilor financiare rămase definitive se realocă prin grija autorității de management pentru proiectele aflate în rezervă sau pentru alte priorități sau către alte acțiuni în cadrul aceleiași priorități, cu respectarea prevederilor legale naționale și europene în vigoare; ● în cadrul procesului de monitorizare a proiectelor, beneficiarul elaborează, trimestrial, Rapoarte de progres, iar autoritatea de management/organismul intermediar elaborează Rapoartele de vizită la fața locului; ● stabilirea aspectelor de formă care nu presupun semnarea unui act adițional la contractul de finanțare (proiect) și care se realizează prin notificare; ● obligativitatea elaborării Manualului Beneficiarului care să includă prevederi explicite, inclusiv etape, documente și orice informație necesară beneficiarului în relația cu autoritatea de management/organismul intermediar, inclusiv în ceea ce privește managementul financiar, monitorizare, verificarea, autorizarea și rambursarea cheltuielilor, atât pentru perioada de implementare, cât și pentru perioada de durabilitate; ● accelerarea implementării și valorificării măsurilor de interoperabilitate și colaborare între autorități pentru creșterea eficienței și simplificării activităților de verificare a condițiilor de eligibilitate, prin schimbul de informații între autorități, cu efecte pozitive în ceea ce privește reducerea sarcinii administrative a solicitanților de fonduri în etapa de evaluare, selecție și contractare a proiectelor.

„Dacă nu am aproba această OUG, beneficiarii ar trebui să respecte reguli diferite de la un program la altul pentru depunerea de proiecte la nivel de program național și/sau program regional, ceea ce ar crea sarcini administrative suplimentare pentru entitățile care pot beneficiar de finanțare în cadrul mai multor programe și va afecta, de asemenea, ritmul de absorbție al fondurilor. Mai mult, în contextul în care perioada de programare 2021-2027 reprezintă primul exercițiu de gestionare descentralizată a 8 din cele 16 programe aprobate, există riscul unei abordări neunitare care o să afecteze ritmul de absorbție a fondurilor”, a menționat ministrul de resort, Marcel Boloș.

De asemenea, un aspect relevant cu privire la aprobarea actului normativ este că în această perioadă se finalizează dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ care stă la baza gestionării fondurilor externe nerambursabile și, în aceste condiții, sistemul informatic  trebuie să fie construit în conformitate cu regulile de transparentizare și acces facil la fonduri. Aceste reguli trebuie, de asemenea, preluate în ghidurile solicitantului și ghidurile beneficiarilor aplicabile perioadei de programare 2021-2027.

Termenul de consultare este până la 12 februarie 2023. Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus consultării publice se pot trimite la adresa de e-mail secretariat.dgpcs@mfe.gov.ro. Documentul poate fi consultat pe site-ul MIPE, aici.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.