MIPE: Modelul cardului de energie a fost aprobat; Poșta Română va asigura serviciile de emitere a cardurilor
Telex » Știri 27 decembrie 2022
Modelul cardului de energie, prin care românii vulnerabili vor fi sprijiniți cu 1.400 de lei în 2023 pentru plata facturilor la utilități, a fost aprobat prin Ordin al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, informează un comunicat al instituției, citat de Agerpres. Cardul de energie oferă dreptul beneficiarului să efectueze plăți prin serviciul de mandat poștal asigurate de CN Poșta Română SA, pentru decontarea datoriilor curente și/sau restante pe care acesta le are către furnizorii de energie.
De asemenea, a fost adoptat și modelul certificatelor ce vor fi emise de Asociațiile de proprietari/locatari pentru a certifica datoria curentă sau restantă aferentă furnizării de energie termică în sistem centralizat.
Potrivit sursei citate, aceste certificate de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociația de proprietari/ locatari emitentă iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Compania Națională "Poșta Română" S.A, ca anexă la documentele care stau la baza plății prin serviciul de mandat poștal.
Beneficiarii trebuie să știe că asociațiile de proprietari/locatari primesc sumele transmise prin mandat poștal de la Compania Națională "Poșta Română" S.A, operează încasarea acestora în numele beneficiarilor de sprijin, operează în evidențele contabile plata datoriei beneficiarului față de energia termică și virează sumele la furnizorii de energie termică la termenele prevăzute în contractele de furnizare sau anticipat, înainte de aceste termene.
"În contextul în care cheltuielile lunare cu energia au crescut cu 43%, era imperioasă intervenția rapidă prin acordarea acestui sprijin temporar, de care vor beneficia aproximativ 2,8 milioane de gospodării. Ajutoarele de 1.400 de lei finanțate de MIPE vor compensa creșterea cheltuielilor lunare la energie, indiferent de tipul acestora - energie electrică, termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire", a explicat ministrul Marcel Boloș.
Potrivit MIPE, românii vulnerabili vor primi un sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel: 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2023; 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023.
De această măsură vor beneficia pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele - copii și adulți - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei; familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
MIPE precizează că sprijinul se acordă per loc de consum, astfel că, în gospodăriile cu mai mulți locuitori, venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 lei.
Pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020.
Lista cu persoanele ce vor beneficia de acest sprijin va fi întocmită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit și distribuit de către Compania Națională "Poșta Română" S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de ajutorul financiar pentru compensarea prețului la energie: energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
"Beneficiarii ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie, prin serviciul de mandat poștal asigurat de CN Poșta Română SA, datorii curente și/sau restante către furnizorii de energie. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura fondurile pentru acordarea acestor ajutoare prin virarea sumelor în contul bancar al CN Poșta Română SA", se menționează în comunicat.
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia. Listele detaliate cu persoanele/ familiile care au dreptul să primească acest ajutor vor fi comunicate CN Poșta Română de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice