Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MIPE: Proiecte de peste 104 milioane de euro, aprobate în cadrul programului „Primul student din familie”

MIPE: Proiecte de peste 104 milioane de euro, aprobate în cadrul programului „Primul student din familie”

Telex » Știri 23 septembrie, 10:33  

Proiecte în valoare de peste 104 milioane de euro au fost aprobate prin Programul „Primul student din familie”, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat de presă citat de Agerpres. Din totalul celor 68 de proiecte aprobate, 66 sunt destinate regiunilor mai puțin dezvoltate, iar valoarea totală depășește 103 milioane de euro, în timp ce două proiecte sunt pentru regiunea București-Ilfov, în cuantum de peste 1,5 milioane de euro.

Potrivit ministerului de resort, obiectivul programului „Primul student în familie” este facilitarea accesului la educație superioară pentru tinerii din medii defavorizate, prevenirea abandonului universitar și sprijinirea dezvoltării profesionale a acestora. Astfel, măsurile incluse în proiecte vizează sprijin pentru elevii și absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat, proveniți din familii cu nivel educațional scăzut sau de etnie romă, precum și susținerea studenților din medii defavorizate prin burse sociale și alte forme de sprijin.

Totodată, în cadrul acestor apeluri de proiecte, 36 de instituții de învățământ superior, publice și private, alături de cinci unități de învățământ preuniversitar de stat, au depus cereri de finanțare.

„Elevii/absolvenții de liceu din promoțiile ultimilor doi ani școlari anteriori anului școlar în care au intrat în operațiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat, precum și studenții care provin din medii defavorizate, vor beneficia de sprijin financiar pentru a participa la activitățile propuse în cadrul proiectelor selectate pentru finanțare. Pentru elevi, măsurile de tip «punte» includ promovarea ofertelor educaționale și a programelor de studiu din universități. De asemenea, se are în vedere susținerea elevilor și a absolvenților de liceu prin programe remediale pentru pregătirea examenului de Bacalaureat sau admiterii la studii universitare de licență, susținerea cheltuielilor pentru cazare și/sau masă din internatele instituțiilor de învățământ preuniversitar, acordarea de subvenții și facilitarea vizitelor de studiu în cadrul instituțiilor de învățământ superior”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, pentru studenți, măsurile dedicate reducerii abandonului universitar includ: asigurarea serviciilor de suport, îndrumare și consiliere, acordarea de subvenții, participarea la programe remediale pentru studenții cu dificultăți în învățare, susținerea cheltuielilor pentru cazare și/sau masă din campusurile universitare, participarea la sesiuni de mentorat, tutoriat și consiliere educațională și profesională, precum și desfășurarea unor workshop-uri dedicate dezvoltării abilităților de studiu ale studenților.

MIPE menționează că modalitatea de acordare și plată a subvenției și a altor forme de sprijin pentru elevi și studenți va fi stabilită de fiecare instituție de învățământ în parte, iar cuantumul va fi de 300 lei/lună pentru elevii din clasele a XI-a, a XII-a, a XIII-a, respectiv de 330 lei/lună pentru studenți.

În plus, măsurile dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior se referă și la: achiziția de echipamente IT, dezvoltarea de instrumente educaționale accesibilizate, asigurarea accesibilității studenților cu dizabilități, asigurarea serviciilor suport, cum ar fi interpreți și tehnologii specifice, și organizarea de ședințe de consiliere individuale, de grup și de grupuri de suport dedicate sprijinirii elevilor în vederea continuării studiilor.

Reprezentanții ministerului precizează că, în perioada imediat următoare, va demara procesul de contractare a tuturor proiectelor aprobate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.