MIPE susține accelerarea aprobării programelor pentru perioada 2021 – 2027
Telex » Știri 3 februarie 2022
Directorii generali responsabili cu politica de coeziune la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene susțin rolul politicii de coeziune și necesitatea unei abordări echilibrate între obiectivele stabilite la nivel european și nevoia de reducere a decalajelor de dezvoltare dintre regiuni pentru a asigura eficacitatea, corectitudinea și impactul durabil al fondurilor europene, precizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat. Potrivit documentului, la reuniunea informală de astăzi a oficialilor statelor membre, MIPE a fost reprezentat de Teodora Preoteasa, director general și coordonatorul procesului de programare a fondurilor aferente politicii de coeziune pentru perioada 2021 – 2027.
Obiectivul reuniunii a fost, în principal, schimbul de puncte de vedere asupra procesului de programare, precum și aspecte legate de încheierea perioadei de programare 2014 – 2020.
Reprezentantul MIPE a susținut necesitatea aprobării cu celeritate a documentelor de programare, pentru a deschide cât mai curând liniile de finanțare pentru beneficiari. Acest obiectiv a fost susținut și de oficialii Comisiei.
Totodată, oficialul MIPE a menționat că, în procesul de programare, România a luat în considerare toate elementele care vizează obiectivul verde stabilit la nivel european, acest lucru reflectându-se pe deplin în documentele de programare, precum și necesitatea asigurării continuării actualelor proiecte mari de infrastructură (apă/apă uzată, cale ferată, eficiență energetică și surse regenerabile) care sunt vitale pentru dezvoltarea socio-economică.
De asemenea, a fost amintită diversitatea noilor instrumente de finanțare, precum Fondul de Tranziție Justă, fiind nevoie de creșterea capacității administrative a autorităților pentru a asigura o bună implementare a tuturor instrumentelor din politica de coeziune. S-a menționat că este o provocare să găsim echilibrul potrivit între măsurile necesare pentru asigurarea tranziției și dimensiunea socială a tranziției.
Reprezentanții Comisiei Europene au menționat că susțin poziția României de atinge un progres decisiv al procesului de negociere care să permită aprobarea acordurilor de parteneriat și programelor operaționale până la finalul acestui an, asigurându-se concomitent calitatea acestor documente. Totodată, reprezentanții Comisiei au accentuat importanța incluziunii sociale în contextul creat de pandemie.
Reprezentantul MIPE a mai subliniat, în final, că politica de coeziune presupune angajament permanent, o abordare integrată și cooperare constantă, fiind nevoie de sprijin din partea Comisiei astfel încât să fie asigurat echilibrul atât de necesar al specificităților naționale și al cerințelor UE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național