Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MIPE: Toate apelurile din Programul Tranziție Justă vor fi deschise în 2023

MIPE: Toate apelurile din Programul Tranziție Justă vor fi deschise în 2023

Telex » Știri 23 martie 2023  

Până la sfârșitul acestui an vor fi lansate toate cele 87 de apeluri de proiecte cu finanțare prin Programul Tranziție Justă, ce răspunde nevoilor de investiții definite la nivelul planurilor teritoriale pentru o tranziție justă elaborate pentru județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). „Primele apeluri vor fi deschise în cel de-al doilea trimestru al acestui an și vizează investiții pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă, prin acordarea de granturi”, menționează MIPE, într-un comunicat.

„Problema cu care se vor confrunta aceste județe este pierderea de locuri de muncă în urma închiderii sau transformării unor activități dominante în economia locală. Efectele adverse ale tranziției afectează în mai mare măsură categoriile vulnerabile, accentuând inegalitățile sociale și sărăcia extremă. Vă dau exemplu Hunedoara și Valea Jiului. Populația zonei este puternic afectată de declinul industriei miniere și expusă riscurilor din cauza unei dezvoltări economice scăzute ce nu permite atragerea de investitori. Mai mult, determină lipsa unei evoluții pozitive pe toate palierele importante care contribuie la calitatea vieții, în special educație, servicii medicale și asistență socială. Tocmai de aceea, investițiile finanțate prin program urmăresc diversificarea economică din punct de vedere al mediului, în special a sectorului antreprenorial productiv mic și mijlociu, pentru creșterea competitivității și capacității economiilor locale afectate de a genera locuri de muncă durabile, sigure și cu un nivel de salarizare atractiv. Finanțarea acordată prin PTJ reprezintă un nou start spre dezvoltare economică și modernizare, mai ales în condițiile în care investițiile vor fi completate prin alte programe operaționale aferente perioadei 2021 – 2027 și prin PNRR”, a declarat ministrul de resort Marcel Boloș.

Programul Tranziție Justă are ca obiectiv principal sprijinirea unei diversificări economice durabile din punct de vedere al mediului, prin generarea de locuri de muncă durabile și sigure.

PTJ include șapte priorități de investiții, corespunzătoare celor șase județe incluse în program, la care se adaugă componenta de asistență tehnică (114 milioane euro): ● Atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică în județul Gorj, cu alocare de 537,2 milioane euro; ● Județul Hunedoara beneficiază de o alocare de 525,7 milioane euro; ● Județul Dolj – 412 milioane euro; ● Județul Galați – 387,5 milioane euro; ● Județul Prahova – 277 milioane euro; ● Județul Mureș – 277 milioane euro.

♦ Peste 11.000 locuri de muncă și 30.000 beneficiari de reconversie profesională, în cele șase județe

Prin Programul Tranziție Justă sunt prevăzute investiții pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, a microîntreprinderilor, sprijin pentru întreprinderile de tip spin-off și spin-out și a start-up-urilor, sprijin pentru infrastructura de afaceri, măsuri de creștere a capacitații AJOFM-urilor din cele șase județe eligibile, energie regenerabilă pentru gospodării, investiții în dezvoltarea de capacități de mici dimensiuni de producție, transport și stocare de energie RES pentru consum propriu, transport public, investiții în remedierea sau decontaminarea și reconversia siturilor contaminate sau a unor imobile industriale dezafectate, investiții în unități mari de producție in domenii selectate precum și măsuri de  asistență tehnică.

Printre rezultatele așteptate la finalul perioadei 2021-2027 se numără: 11.257 locuri de muncă directe create în IMM –uri; 5.845 întreprinderi sprijinite; 29.925 persoane vor beneficia de programe de reconversie profesională; 24.000 gospodării sprijinite pentru dobândirea statutului de prosumator; 266 ha de suprafețe vor beneficia de acțiuni de decontaminare și reconversie; Sprijin în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră pentru companiile Liberty Galați și Azomureș. 

Vor putea depune cereri de finanțare următoarele categorii de beneficiari eligibili: Întreprinderi noi și existente, inclusiv întreprinderi sociale; Autorități din domeniul ocupării forței de muncă, furnizori publici și privați de formare profesională; Organizații neguvernamentale; Autorități locale; Gospodării afectate de sărăcie energetică.

Cei interesați pot consulta calendarul apelurilor din fonduri europene pentru anul 2023 aici.

♦ 1,8 miliarde de euro pentru cele șase județe, disponibile prin alte programe aferente perioadei 2021 – 2027 și prin PNRR

Programele aferente 2021-2027 (Programele regionale, Programul Sănătate, Programul Educație și Ocupare și Programul Incluziune și Demnitate Socială) și PNRR prevăd alocări substanțiale pentru dezvoltarea infrastructurii și serviciilor sociale, de sănătate și educație din România, cu accent asupra zonelor defavorizate și cu cele mai mari disparități. Investițiile PR, PIDS, PEO, PS și PNRR de dezvoltare a infrastructurii și serviciilor relevante pentru tranziția justă (creșe, școli primare și secundare, inclusiv echipamente și resurse tehnologice digitale, centre pentru vârstnici, servicii pentru persoane cu dizabilități, centre de zi pentru copii, sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces limitat la serviciile sociale, infrastructura medicală prespitalicească și unitățile sanitare care furnizează servicii de reabilitare/ recuperare) totalizează peste 12 miliarde de euro. Din acest buget, cele 6 județe incluse în Programul Tranziție Justă ar putea accesa cel puțin 1,8 miliarde de euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.