MIPE: Toate componentele detaliate ale PNRR, transmise Comisiei Europene, în prim draft
Telex » Știri 12 aprilie 2021
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că a terminat de trimis Comisiei Europene (CE) toate componentele extinse din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Fiecare componentă extinsă a fost trimisă în primul draft, iar unele se află la a doua sau a treia iterație, care includ feedback-ul Comisiei la versiunile trimise anterior. Toate țările care au prezentat public planuri până în acest moment au prezentat direcțiile generale sau rezumate ale componentelor. Rezumatele de componente din PNRR adoptat de Guvern sunt baza de lucru pentru componentele extinse – documente tehnice, pe formatul Comisiei Europene, care cuprind, fiecare, zeci de pagini de documentație, detaliere a investițiilor, jaloane de progres, estimări ale impactului pe mediu, costuri detaliate și clasificarea investițiilor în funcție de gradul de contribuție la tranziția verde și tranziția digitală”, se menționează în comunicat.
Componentele PNRR sunt dezvoltate de ministerele de linie, cu asistența MIPE.
Potrivit reprezentanților MIPE, lucrul informal cu CE la dezvoltarea componentelor a început și se desfășoară în următorul proces:
a) MIPE primește de la ministerul de linie componenta draft, utilizând șablonul Comisiei și face anumite comentarii preliminare care ar trebui integrate;
b) După integrarea acestor aspecte, MIPE transmite componenta către serviciile Comisiei Europene împreună cu o prezentare PowerPoint a componentei în limba engleză cu cel puțin 48 de ore înainte de prezentare;
c) Ministerul de linie este invitat de MIPE la o videoconferință cu serviciile Comisiei (acestea au loc în fiecare marți și joi) pentru prezentarea componentei și pentru a răspunde la primele întrebări ale Comisiei referitoare la substanță;
d) După aproximativ 5 zile lucrătoare, Comisia transmite primul feedback în scris la componenta prezentată și sugerează României să încorporeze o parte din aceste comentarii în forma revizuită a componentei;
e) Odată ce ministerul de linie transmite componenta revizuită, Comisia organizează o ședință tehnică la nivel de experți unde se discută la un nivel detaliat reformele și investițiile propuse;
f) În a treia iterație, ținând cont și de negocierile dintre Comisie și MIPE pe aspectele importante ale fiecărei componente, se transmite forma finală a componentei cu anexele tehnice aferente.
„În acest weekend, echipa MIPE a trimis primul draft și pentru ultimele 3 componente extinse, încheind astfel prima etapă de lucru. La componentele mai avansate (transporturi, educație) am trimis versiuni avansate, care includ deja îmbunătățiri lucrate cu ministerele de linie ca urmare a dialogului cu Comisia Europeană”, se precizează în comunicat.
Astăzi, 12 aprilie, ministrul de resort, Cristian Ghinea, are întâlniri la Bruxelles cu comisarii europeni Margrethe Vestager, Adina Vălean și Elisa Ferreira.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial