Mircea Fechet: 40% din energia dintr-o locuință se pierde prin spațiile vitrate; un program „Rabla pentru termopane” ar fi binevenit
Telex » Știri
astăzi, 9:00
„Rabla pentru termopane” și un program de achiziție a acumulatorilor pentru persoanele care au deja instalate panouri fotovoltaice, dar nu și sistem de stocare, cred că ar putea să eficientizeze din punct de energetic locuințele, iar oamenii vor avea costuri mai mici la energie, a afirmat, la un eveniment dedicat energiei, ministrul Mediului, Mircea Fechet, citat de Agerpres.
„Ne gândim anul acesta să deschidem un apel din AFM în sensul în care să finanțăm acumulatori pentru acei prosumatori care n-au avut posibilitatea să fie și mai eficienți folosindu-se de stocarea energiei electrice în propriile case, cu speranța că beneficiarii indirecți vor fi producătorii români. Știu că există multe fabrici de acumulatori și în Ungaria, știu că mai sunt alți câțiva producători europeni, la fel cum știu că mare parte din acumulatori se produc în continuare tot în China. O altă parte negativă este legată de faptul că unii prosumatori sunt captivi pentru o anumită tehnologie, pentru un anumit brand. Cu alte cuvinte, cei care și-au luat invertor - și-au luat ei... așa a fost piața, asta le-au pus cei care au instalat sistemul fotovoltaic - însă unii cetățeni se trezesc astăzi că sunt obligați să cumpere un anumit tip de acumulator care e și foarte scump, dar care este compatibil cu tehnologia respectivă. Ne gândim în cazul acelor oameni, și în măsura în care acele echipamente sunt oarecum amortizate, ne gândim să putem finanța inclusiv achiziția unui invertor care să permită ulterior orice model de acumulator, nu neapărat un singur brand, o singură marcă. Asta pe de-o parte”, a spus Fechet.
Potrivit acestuia, un alt program prin care locuințele ar putea avea un cost mai mic la energie poate fi „Rabla pentru termopane”, care, totodată, ar stimula și economia țării, în condițiile în care există mulți producători români. „Pe de-altă parte, există multe alte moduri în care putem deveni mai eficienți din punct de vedere energetic. E adevărat că, atunci când vorbești de eficiență energetică, probabil primul lucru care îți vine în minte e un panou fotovoltaic pe acoperiș, însă, în România, mai avem multe alte lucruri de făcut. Termopanele. Deși poate sună mai puțin spectaculos decât montarea unui sistem de panouri fotovoltaice, în timpul sezonului rece, că tot suntem acum afectați de un val de frig, 40% din energia dintr-o locuință se pierde prin spațiile vitrate și un program de tipul «Rabla pentru termopane», înțelegând că există foarte mulți producători români de termopane, cred că ar fi binevenit, dacă ne dorim să eficientizăm tot acest proces. «Rabla pentru termopane» ar putea fi o idee, la fel cum un program de achiziție a acumulatorilor pentru persoanele care au deja instalate panouri fotovoltaice, dar nu și sistem de stocare, cred că, la fel, ar putea să eficientizeze din punct de energetic toate acele locuințe. Acei oameni vor avea costuri și mai mici la energie și în același timp am putea finanța și economia României. E o chestiune la care țin foarte mult și mereu mă uit unde ducem bani”, a adăugat ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor