Mircea Fechet: Au fost returnate peste o jumătate de miliarde de peturi, sticle și doze prin SGR
Telex » Știri 30 mai 2024
Până astăzi am recuperat mai bine de jumătate de miliard de peturi, doze sau sticle folosind Sistemul de Garanție-Returnare(SGR), a afirmat ministrul Mediului, Mircea Fechet, citat de Mediafax. El a mai menționat că băuturile aflate în recipiente fără logo-ul SGR pot fi comercializate dacă sunt în termenul de valabilitate.
„În ceea ce privește Sistemul de Garanție Returnare, am decis să permitem comercializarea acelor produse care se află încă pe rafturile magazinelor și care, fiind fabricate înainte de data de 1 ianuarie 2024, nu poartă acel logo SGR. Producătorii ar fi fost puși în situația în care să retragă de pe rafturi acele băuturi, însă, în situația în care ele se află în termenul de valabilitate - aș menționa băturile spirtoase și vinurile care se pot comercializa ani de zile după data fabricației – noi am considerat că nu e necesar un astfel de efort. Retragerea acestor produse de pe rafturi, reetichetarea lor la punctul de fabricație ar fi fost o chestiune costisitoare și nu ne dori în niciun fel prin SGR să aducem atingere mediului de afaceri, fie că discutăm de producători, fie de comercianți”, a spus Mircea Fechet.
El a afirmat că urmează să fie inaugurat cel de-al cincilea centru RetuRO, primul din Moldova, la Bacău.
„Dacă în luna decembrie am avut aproximativ 30.000 de peturi, sticle sau doze de aluminiu colectate, în luna ianuarie am avut două milioane de ambalaje, iar în timp ce unii se îngrijorau de viabilitatea SGR, pot spune că până astăzi am recuperat mai bine de jumătate de miliard de peturi, doze sau sticle folosind sistemul de returnare. Luna aceasta estimăm că depășim pragul de 200 de milioane”, a declarat ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile