Mircea Fechet: Cetățenii și magazinele pot reclama disfuncționalități ale SGR la un număr nou, prin intermediul WhatsApp
Telex » Știri 27 august, 9:39
Cetățenii și reprezentanții magazinelor pot transmite reclamații, sugestii și observații despre funcționarea Sistemului Garanție-Returnare (SGR) direct prin aplicația WhatsApp, iar eu voi vedea în timp real atât mesajele primite, cât și modul în care se rezolvă plângerile, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, într-o postare video publicată pe propria pagină de socializare, relatează Agerpres. "Important este că, începând de miercurea trecută, avem un număr de telefon, Hotline cum îi mai spunem noi, unde orice cetățean și chiar și magazinele au dreptul și au posibilitatea, prin intermediul aplicației WhatsApp, să ne aducă la cunoștință nouă, celor de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, disfuncționalități ale sistemului: că un comerciant refuză să plătească garanția, că alt comerciant are RVM-ul blocat, că poate că cei de la RetuRO întârzie să debaraseze un magazin mai mic sau mai mare. Toate aceste lucruri vrem să le știm pentru a le rezolva cât de repede. Un lucru în plus pe care vreau să-l precizez este acela că i-am rugat pe colegii mei de la minister să-mi pună la mine în birou unul dintre terminalele de WhatsApp, pentru a vedea și eu în timp real cum se rezolvă toate aceste plângeri și mai ales ce mai spun românii despre SGR. Mă bucur foarte mult că românii aleg și această cale de a comunica cu noi. Văd că acest număr de telefon, dacă mă uit la numărul de mesaje, e din ce în ce mai popular și încurajez pe toată lumea să-l folosească. Vreau să vă asigur că facem toate eforturile ca SGR să funcționeze din ce în ce mai bine și, spun eu, acesta funcționează din ce în ce mai bine de la o zi la alta", a spus Fechet, pe Facebook.
Începând de joi, 22 august, cetățenii care se confruntă cu probleme în ceea ce privește funcționarea SGR pot trimite reclamații la numărul de telefon 0726.715.142, direct pe WhatsApp.
"Cred că cel mai bun mod prin care facem România mai curată în fiecare zi este folosindu-ne de Sistemul Garanție-Returnare. Din acest motiv, încercăm ori de câte ori avem ocazia să ne asigurăm că toată lumea știe ce are de făcut și mai ales de faptul că cetățenii, românii sunt tratați cu respect și cu respectarea legii. În weekend am fost la Centrul de sortare și de numărare din județul Bacău, de la mine de acasă. Am văzut acolo zeci de camioane. Unele descărcau, altele încărcau materie primă care ajunge mai departe la fabricile de reciclare. Zeci de oameni lucrează și ziua și noaptea, pentru că se lucrează în trei schimburi. Asta și pentru că românii reciclează, românii înțeleg importanța SGR-ului. Românii sunt cea mai importantă verigă în tot acest proces, care pleacă de la producător, trece pe la distribuitor, la magazin, la cetățean și înapoi la punctele de colectare", a susținut ministrul de resort.
Conform datelor prezentate, săptămâna trecută, de ministrul Mediului, într-o conferință de presă, numărul ambalajelor colectate prin SGR a depășit 1,3 miliarde. "Am sărbătorit nu demult PET-ul cu numărul un miliard. Astăzi, avem deja colectate peste 1,3 miliarde de ambalaje prin Sistemul de Garanție-Returnare și sperăm ca, foarte repede, să anunțăm și ambalajul cu numărul două miliarde. Zeci de mii de tone de ambalaje ajung acolo unde trebuie, respectiv în fabricile de reciclare și citim aproape săptămânal știri legate de extinderea capacităților reciclatorilor de materii prime, fie de PET, fie de sticlă, fie de aluminiu, lucru care ne bucură, pentru că înseamnă investiții noi, locuri de muncă noi și tehnologii atrase în România. Ne bucurăm de beneficiile Sistemului de Garanție-Returnare, în sensul în care am promis că vom lăsa o țară mai curată decât am găsit-o. Deja, pe marginea drumurilor, pe albiile cursurilor de apă, în păduri și în natură, în general, vedem mai puține PET-uri. Dincolo de toate aceste vești bune, mă simt obligat să admit că sistemul încă are anumite disfuncționalități pe care suntem obligați să le remediem", a transmis demnitarul.
RetuRO Sistem Garanție Returnare este o companie ce funcționează pe principiul not for profit - ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit exclusiv în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%). Administratorul SGR funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de Uniunea Europeană.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice