MyWIZ, secretul contabililor de succes
Mircea Fechet: Sistemul Garanție-Returnare probabil că va avea nevoie de un reglaj fin din momentul în care intră în funcțiune

Mircea Fechet: Sistemul Garanție-Returnare probabil că va avea nevoie de un reglaj fin din momentul în care intră în funcțiune

Telex » Știri 4 octombrie 2023  

Sistemul Garanție-Returnare va avea nevoie, cel mai probabil, de un reglaj fin nu doar până la intrarea în funcțiune, ci mai ales din momentul în care intră în funcțiune, pentru că România are anumite particularități de care nu avem cum să nu ținem seamă, a declarat, la un eveniment de specialitate, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, citat de Agerpres. "Sistemul Garanție-Returnare, fiind al doilea cel mai mare sistem din Uniunea Europeană, după Germania, probabil că va avea nevoie de un reglaj fin, ca să-l numesc așa, nu doar până la intrarea în funcțiune, ci mai ales din momentul în care intră în funcțiune, pentru că România are anumite particularități în legătură cu care nu avem cum să nu ținem seamă, iar din acest motiv eu consider că o ajustare permanentă, o linie directă între minister și Compania RetuRO, între minister și acționarii companiei RetuRO, prezenți acum la această dezbatere, este vitală", a menționat Mircea Fechet, la conferința "Economia circulară a României: de la Sistemul de Garanție-Returnare la reutilizarea și reciclarea electronicelor și a materialelor industriale".

El a subliniat că au fost alocate nenumărate ore pregătirii acestui proces, iar "discuțiile nu sunt nici pe departe finalizate".

Ministrul Mediului a mai spus că Sistemul Garanție-Returnare acoperă puțin din toată strategia României legată de circularitate, legată de eficientizare, legată de refolosirea anumitor resurse care astăzi ajung la groapa de gunoi.

Pe de altă parte, el a menționat că, într-o vizită în județul Bacău, a constatat că oamenii au în pubelele de gunoi "extraordinar de mult deșeu biodegradabil".

"Trebuie să vă mărturisesc că, într-o vizită de lucru pe care am avut-o în județul Bacău săptămâna trecută - și mergând pur și simplu pe stradă, în fața mașinii de gunoi, și stând de vorbă cu oamenii care au scos în fața curții pubela, pe lângă acele cantități despre care am tot discutat, de materiale reciclabile care ajung în groapa de gunoi, când ar putea să ajungă la fel de bine în fabricile de procesare, să genereze investiții și locuri de muncă, am găsit extraordinar de mult deșeu biodegradabil. Oamenii, mulți dintre ei, tundeau gazonul și aveau pretenția să trimită iarba proaspăt tăiată la zeci de kilometri distanță la groapa de gunoi. Ceea ce, în opinia mea, este o eroare. Este o risipă de resurse și o risipă de bani", a menționat Mircea Fechet.

Totodată, ministrul Mediului a precizat că a observat mari cantități de deșeuri textile aproape în fiecare pubelă de gunoi.

"La determinarea de compoziție pe care am făcut-o alături de Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău și alături de reprezentanți ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate și cu firmele de salubritate aferente, am constatat niște cantități însemnate de deșeuri textile, pe lângă cele convenționale cu care eram obișnuiți, fie că discutăm despre metal, despre sticlă, despre scutece de bebeluși și alte lucruri pe care le găsești de obicei în gunoi, deșeuri electrice și electronice. Oamenii aruncă tot felul de chestii la gunoi. Ăsta e adevărul. În măsura în care reușim, explicăm populației că mari cantități ar putea să ajungă fie în instalații de reciclare, fie în instalații de compostare, fie să fie refolosite într-o formă sau într-alta, iar acest lucru, până la urmă, n-ar însemna doar o economie de bani, dar ar însemna până la urmă un mediu mai curat pentru fiecare dintre noi", a adăugat Mircea Fechet.

SGR va fi implementat începând din 30 noiembrie 2023, iar din acel moment românii vor plăti o garanție de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Ulterior, după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, iar în schimb consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.