Biografia fascinantă a celebrei artiste franceze Mireille Mathieu a fost, este și va fi, cu siguranță, un model de viață, de creație, în care talentul a fost potențat prin vocație, prin muncă perseverentă. Consemnând principalele momente ale acestei biografii, avem imaginea unor realități care nu pot și nu trebuie să fie date uitării.

Mireille Mathieu s-a născut la 22 iulie 1946, în sudul Franței, în celebrul oraș Avignon. Tatăl său, Roger, era cioplitor în piatră, iar mama se ocupa de treburile casnice. Era firesc, deoarece familia era formată din 14 copii, Mireille, Monique, Christiane, Marie-France, Réjane, gemenii Régis și Guy, Roger, Jean-Pierre, Rémy, Simone, Philippe, Béatrice și Vincent.

Marea artistă își amintea: „În fiecare an primeam, din nou, fie o soră, fie un frate. Locuiam într-o baracă din lemn, unde acoperișul nu era etanș permițând, astfel, să pătrundă ploaia, umiditatea, iar vântul să fluiere. Existau camera băieților și camera fetelor, dormeam câte patru într-un pat, nu aveam încălzire, seara mama ne punea cărămizi calde în pat ca să nu înghețăm, iar părinții dormeau cu cei mici în dormitor deoarece numai acolo se afla o sobă. În fiecare dimineață cumpăram pâine proaspătă. Ne spălam la școală, deoarece acolo se găsea un duș. În gospodărie, fiecare avea sarcinile lui. Deși aveam 6 ani, spălam rufe și frecam pardoseala (...)”.

Din cauza acestor greutăți, a unei situații de-a dreptul dramatice, Mireille a fost nevoită, la vârsta de 13 ani, să părăsească școala și să se angajeze într-o fabrică de hârtie unde, prin confecționarea de plicuri, a reușit să contribuie la ameliorarea bugetului familial, iar mai târziu să-și plătească orele de muzică. Tot Mireille își amintește: „Este adevărat că sunt cea mai mare dintre cei 14 frați și am lucrat de la 5 dimineața într-o fabrică de hârtie, că tatăl meu a fost cioplitor în piatră și nu am avut niciodată mulți bani; în schimb, am avut foarte multă dragoste. Părinții noștri ne-au învățat să respectăm și să tolerăm, iar cu atâția frați am învățat să împărțim, dar și să renunțăm și nu am fost niciodată egoiști (...)”.

La vârsta de 15 ani, atunci când familia număra „doar” 9 persoane, Primăria din Avignon le-a pus la dispoziție o locuință socială, un apartament cu patru camere, cu baie, ceea ce a însemnat pentru viitoarea cântăreață „un palat”, mărturisind: „A fost cea mai fericită zi din viața mea. (...) Apă caldă în casă, toaletă în casă și, pentru prima dată, am făcut o baie! A fost o senzație extraordinară”.

Tatăl Roger, cu o voce de tenor, cu o sensibilitate deosebită față de muzică, era un admirator al unor mari artiști ai vremii (Edith Piaf, Maria Callas, Tino Rossi etc.). Vocea sa răsuna fie acasă, în mijlocul familiei, fie în corul bisericii, fie în atelierul unde își desfășura activitatea de cioplitor de piatră alături de tatăl său. Când îl auzea, Mireille era fascinată și căuta, de fiecare dată, să-l imite.

„Prima sărbătoare a Crăciunului de care îmi pot aminti este de când aveam 4 ani. Printre altele, era tradițional ca după slujbele religioase de la miezul nopții să se organizeze o serbare, locuitorii parohiei noastre adunându-se în sala alăturată Bisericii Notre-Dame de Lourdes unde, îmbrăcați în costume specifice, jucau și cântau Pastorale în stil provensal. Deși nu înțelegeam prea mult, tata a căutat să mă învețe și pe mine să cânt. «Ea este, totuși, prea mică!», protesta mama. «Doamne, Dumnezeule, și așa timidă și îngrozitor de fricoasă cum este, vrei să mi-o zăpăcești de tot!». «Să o zăpăcesc?!», bolborosea tata, «voi scoate din ea o privighetoare»”. Este o mărturisire tulburătoare, care explică multe din evoluția artistei.

Nana Mouskouri și Mireille Mathieu în duet pe platoul emisiunii Number one to Nana Mouskouri, 23 decembrie 1975 (sursa foto: gettyimages.pt)

La vârsta de 4 ani, Mireille a reușit să depășească febra primelor emoții, să se bucure de primele rafale de aplauze, să audă primele ovații. A cântat încă de la grădiniță, apoi în fața colegilor, a prietenilor, în mijlocul familiei, în duet cu tatăl său. A cântat oriunde i s-a oferit ocazia. Așa s-a născut și a căpătat un contur tot mai pronunțat dorința ei de a deveni cântăreață. La universitate, profesoara de canto, Laure Collière, a ajutat-o, a îndrumat-o în împlinirea dorinței ei, spunându-i tranșant: „Ca să devii o cântăreață de excepție, trebuie să fii puternică, atât fizic, cât și psihic. Probabil ai putea să aterizezi mai repede pe o căpiță de fân decât pe pernele unui Rolls-Royce”. „Cine nu riscă nu câștigă”, a fost răspunsul la fel de tranșant al tinerei Mireille. A demonstrat-o, timp de trei ani, în care s-a pregătit pentru concursul Se cântă în cartierul meu (On Chante dans mon Quartier), concurs organizat de Primăria orașului Avignon. În 1964 a reușit să-l câștige cu piesa La Vie en rose, piesă care, până în ziua de astăzi, nu lipsește din repertoriul concertelor sale.

Deci vocea, dar și disciplina și perseverența de care a dat dovadă l-au impresionat pe primarul adjunct al orașului Avignon, Raoul Colombe, care a decis să o susțină prin invitațiile de a cânta la numeroase spectacole locale. Mai mult decât atât, a înscris-o la concursul de televiziune Jocul șansei (Jeu de la Chance), organizat de emisiunea Télé Dimanche sub conducerea lui Raymond Marcillac. Astfel, la 21 noiembrie 1965, milioane de telespectatori francezi au descoperit o zână firavă, timidă, îmbrăcată într-o rochiță de culoare neagră și care, cu vocea ei minunată, a fascinat o țară întreagă. Prin interpretarea piesei Jezebel a regretatei Edith Piaf (care murise cu doi ani în urmă), Mireille Mathieu a reușit să devină, aproape peste noapte, o stea internațională.

Mireille Mathieu și Johnny Stark pe aeroportul din Lyon, martie 1970

Managerul Johnny Stark (care a colaborat, printre alții, cu Johnny Hallyday, Yves Montand, Line Renaud) a descoperit-o pe Mireille, moment în care viața, cariera cântăreței au avut drept „cap compas” gloria.

N-a fost un drum ușor, a trebuit să învețe totul din nou, iar profesor i-a fost, vreme îndelungată, chiar managerul ei. Mireille își amintește: „A trebuit să învăț, mai întâi de toate, franceza, să am o pronunție corectă, clară, să învăț cum să mă exprim, cum să mă mișc. Într-adevăr, a trebuit să învăț totul, de la A la Z. La vremea respectivă am plâns foarte mult. Johnny Stark a fost foarte sever și dur cu mine, dar, cu toate acestea, îi sunt foarte recunoscătoare. Am învățat foarte mult și foarte repede. Sunt foarte credincioasă, știam și știu că Dumnezeu mă ajuta! Vocea ți-o face cadou Dumnezeul drag, dar 99% reprezintă disciplină, sârguință, fără tutun, să vorbești puțin și să-ți «antrenezi» vocea permanent”.

Primul album – primul succes. Era în anul 1966, iar albumul se numea Mon crédo. Cu o muncă tenace, călăuzită toată viața de deviza „Munca mea este Dumnezeul meu”, artista Mireille Mathieu și-a înscris numele în patrimoniul național al culturii franceze. „Bilanțul” include vânzarea, pe întregul glob, a 150 de milioane de albume (40 de milioane numai în Germania) și interpretarea a 1.200 de cântece în 11 limbi (franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, rusă, chineză, finlandeză, japoneză, provensală, catalană). Sunt cifre care impresionează, care definesc o carieră de excepție, modelată de oameni deosebiți. În acest sens, Mireille a precizat: „Am avut ca profesoară de canto pe cea care a lucrat și cu Maria Callas. De fapt, ea a pregătit numai cântăreți de operă; eu sunt prima cântăreață de gen chanson”. Același bilanț atestă că Mireille Mathieu este „simbolul cântecului francez” prin vocea și cântecele sale pline de romantism, iubire și credință. A reușit să înconjoare globul pământesc, devenind ambasadoarea culturii franceze, pătrunzând, astfel, în inimile dornice de pace și pline de speranțe ale admiratorilor ei. „Muzica nu are granițe”, a spus în repetate rânduri Mireille.

Mireille Mathieu și Julio Iglesias la ediția Numéro un Julio Iglesias a emisiunii lui Maritie și Gilbert Carpentier, 26 ianuarie 1980

Mireille Mathieu a cântat alături de celebrități precum Charles Aznavour, Plácido Domingo, Julio Iglesias, Tom Jones, Dean Martin, Danny Kaye, Johnny Carson, Patrick Duffy, Peter Alexander, Paul Anka și mulți alții, a cântat pe scene mari din întreaga lume, printre care Olympia din Paris (de opt ori), Carnegie Hall din New York, Universal Amphitheatre din Los Angeles, în Piața Roșie din Moscova și Place de la Concorde din Paris, Sport Place din Montréal, Palatul de Gheață din Sankt Petersburg. A cântat în prezența Papei Ioan Paul al II-lea, reginei Elisabeta a II-a, regelui Marocului și a șahului Iranului. Prezența ei a dat o strălucire deosebită, în 1968, festivității de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Grenoble. Deosebit de semnificativ este și faptul că a pozat ca model pentru bustul Marianne (figură națională ce simbolizează Republica Franceză).

Marea cântăreață respecta riguros „ritualul” fiecărei seri de concert, care începea cu 4-5 ore înainte de ridicarea cortinei. Sorbea din ceaiul de tei îndulcit cu miere și trecea în revistă fiecare detaliu legat de pregătirea concertului, împreună cu tehnicienii, membrii orchestrei, cu toți ceilalți colaboratori, cei care făceau integral parte din viața ei. Cabina ei îi oferea un aer de intimitate, atât prin obiectele personale (rochii, accesorii, flori), cât și prin cadrul plăcut pentru întâlniri, pentru conversații. Pe masa de machiaj erau nelipsite câteva fotografii îngălbenite de trecerea vremii, însă intacte prin amintirile ce le evocau. Cu delicatețe, mângâia din priviri fotografia din care îi zâmbea tatăl Roger, parcă șoptindu-i: „Mimi, sunt mândru de tine!”. Răspunsul ei era mereu același: „Îmi lipsești, papa! Dar știu că tu de sus mă veghezi”, apoi privirea cobora pe imaginea lui Johnny Stark: „Pépé Jo, ofer toată inima mea, tot sufletul meu publicului; pentru publicul meu sunt și poți fi și tu mândru de mine”. Apoi, privirea ei se oprea pe fotografia Papei Ioan Paul al II-lea și se ruga: „Îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru că El mi-a dat vocea aceasta, pentru că am voie să profesez o meserie pe care o iubesc, dându-mi posibilitatea să călătoresc în jurul lumii. Cântatul este ca o rugăciune pentru mine. El este oxigenul meu”.

După acest „ritual”, cortina se ridica, publicul se afla în picioare, iar zâna Mireille reușea să-l fascineze, să-l transpună într-o lume de vis, plină de speranțe și pace.

În cele ce urmează vom trece în revistă datele esențiale ale carierei artistice a marii cântărețe:

1962 – Prima încercare la concursul Se cântă în cartierul meu, organizat de Primăria Avignon, cu piesa Les cloches de Lisbonne.

1963 – A doua încercare la concursul Se cântă în cartierul meu, cu piesa L’hymne à l’amour (Edith Piaf).

1964 – Câștigă concursul Se cântă în cartierul meu, cu piesa La Vie en rose (Edith Piaf).

1965 – (21 noiembrie) Franța o descoperă pe Mireille în emisiunea Télé Dimanche, la concursul Jocul șansei, unde a cântat Jezebel (Edith Piaf). Johnny Stark îi propune să se ocupe de cariera sa. (28 decembrie) Prima apariție la Olympia (Paris), alături de Sacha Distel și alte vedete.

Mireille Mathieu în spatele scenei, pregătindu-se pentru concertul de la Olympia, septembrie 1966

1966 – Maurice Chevalier se numără printre primii interpreți consacrați care-i prevăd o carieră artistică strălucită. Mireille participă la mai multe emisiuni de televiziune din SUA, în The Ed Sullivan Show și The Danny Kaye Show (50 de milioane de telespectatori). Primul succes – primul album, Mon crédo (peste 1.335.000 de exemplare vândute). A doua apariție la Olympia. Înregistrează un mare succes cu piesa Paris en colère, scrisă de Maurice Vidalin pe muzica lui Maurice Jarre pentru filmul Parisul în fierbere (Paris brûle-t-il), piesă care a devenit cântecul simbolic al eliberării Parisului.

1967 – (25 mai) Primul mare turneu (timp de o lună) în URSS. (13 noiembrie) Prima întâlnire cu regina Elisabeta a II-a. (14 decembrie) A treia apariție la Olympia.

1968 – (27 februarie) La a X-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Grenoble interpretează Chant Olympique. Participă la peste 20 de emisiuni de televiziune din America și Marea Britanie.

1969 – Prin apariția primului album în Germania cucerește publicul acestei țări cu melodia Hinter den Kulissen von Paris, urmată de Martin și Tarata-Ting, Tarata-Tong în aranjamentul și compoziția lui Christian Bruhn. Aceste succese au consolidat, în plan artistic, emoțional, reconsiderarea prieteniei franco-germane inițiate de Konrad Adenauer și generalul Charles de Gaulle. Efectuează turnee în Germania și participă la numeroase emisiuni TV. (10 noiembrie) A doua întâlnire cu regina Angliei, Elisabeta a II-a. (17 decembrie) A patra apariție la Olympia.

Spectacolul This is Tom Jones, Londra, 28 noiembrie 1969

1970 – Primul mare turneu mondial (Canada, Scandinavia, Italia, Germania). Mireille a fost invitată la Teheran.

1971 – Înregistrarea cântecului Une histoire d’amour (Love Story), compus de Francis Lai, care devine hit în Franța și îi deschide porțile Japoniei. Concert la Centrul Național de Artă din Ottawa (Canada). Premiu pentru Akropolis Adieu.

1972 – Al doilea turneu mondial. Primește premiul Bambi de Aur (Germania). Decesul mătușii Irène, care a avut un rol important în primii săi ani de carieră.

1973 – Primește, pentru a doua oară, Bambi de Aur (Germania). A cincea apariție la Olympia și un mare turneu în Franța. Este desemnată numărul unu în Germania, cu La Paloma ade, împreună cu versiunea franceză La Paloma adieu (mari succese în întreaga Europă).

1974 – Primește, pentru a treia oară consecutiv, Bambi de Aur în Germania.

1975 – Al treilea turneu mondial (Canada, SUA, America de Sud, Japonia, Europa). Susține două concerte la Carnegie Hall (New York).

1976 – Al patrulea turneu mondial. (octombrie) Participă la un mare spectacol la Teatrul Balșoi din Moscova.

1977 – Al cincilea turneu mondial, care se prelungește până în anul următor.

1978 – Pozează pentru bustul Marianne (simbolul Republicii Franceze). Obține un nou succes în Germania, cu Santa Maria.

1979 – Înregistrează în SUA două albume cu Paul Anka (în franceză și în engleză).

1980-1982 – Susține spectacolele TV Special Mireille Mathieu (desfășurate între anii 1971 și 1987, în fiecare emisiune marea cântăreață se întâlnește cu alte vedete internaționale; spectacolele sunt transmise în întreaga lume).

1982 – Al șaselea turneu mondial.

Mireille Mathieu, Dalida, Nana Mouskouri, Chantal Goya și Francis Huster la repetiția Alouette, Numéro un Dalida, 1 ianuarie 1982

1983 – Înregistrează un duet cu Patrick Duffy (cunoscut publicului român din serialul Dallas), Together We’re Strong (cu care ocupă locul I în Franța). (noiembrie) Este primită într-o audiență privată de Papa Ioan Paul al II-lea. (14 noiembrie) Este invitată de onoare la Vatican, unde interpretează trei cântece în fața Papei, cu prilejul Festivalului Cântecului Religios.

Mireille Mathieu și Patrick Duffy la ediția Formule un Mireille Mathieu a emisiunii lui Maritie și Gilbert Carpentier, 18 februarie 1983

1984 – Este decorată cu Bundesverdienstkreuz (Crucea Federală de Merit) în semn de prețuire a contribuției ei la dezvoltarea prieteniei franco-germane.

1985 – (13 august) Decesul lui Roger Mathieu, tatăl lui Mireille.

1986 – Timp de cinci săptămâni este marcată, la Palais des Congrès de Paris, împlinirea a 20 de ani de carieră artistică de către Mireille Mathieu. Al șaptelea turneu mondial. Primul turneu în China al unei artiste din Occident. Mireille este singura reprezentantă a Franței la sărbătorirea a 200 de ani de la dezvelirea Statuii Libertății din New York; cântă în duet cu Andy Williams în fața președinților Ronald Reagan și François Mitterrand. Este premiată cu Goldene Stimmgabel (Germania) atât pentru cântecul Santa Maria, cât și pentru remarcabilele sale succese de pe întregul glob.

1987 – (10 decembrie) Apare prima sa biografie autorizată Oui, je crois (Da, eu cred), scrisă de Jacqueline Cartier. Un turneu grandios în URSS (o lună numai la Moscova, unde, în fiecare seară, a fost aplaudată de 20.000 de spectatori, fiind acompaniată de Corul Armatei Roșii). Primește, pentru a patra oară, Bambi de Aur (Germania).

1988 – La Jocurile Olimpice de la Seul (Coreea de Sud) interpretează La couleur de l’or.

1989 – (24 aprilie) Decesul lui Johnny Stark. Dispariția subită a mentorului ei o obligă pe Mireille să-și ia cariera în propriile mâini (împreună cu sora sa, Monique), reducând, astfel, înregistrările și aparițiile pe scenă. Îi dedică albumul L’Américain, iar împreună cu François Feldman compune melodia Ce soir, je t’ai perdu.

1990 – Se află, pentru a doua oară, pe scena Palais des Congrès din Paris. Sărbătorește 25 de ani de carieră.

1990-1991 – Lansează două albume noi, Embrujo și Una mujer, în limba spaniolă, premiate atât în Spania cu Discul de Aur, cât și în numeroase țări din America Latină.

1993 – Înregistrează albumul omagial Hommage à Edith Piaf (reeditat în 2003), cu peste 100.000 de exemplare vândute la nivel mondial, și primește Discul de Aur.

1995 – Serbează 30 de ani de carieră cu apariția unui nou album în Franța.

1996 – Susține un concert la Los Angeles în Universal Amphitheatre în fața a 6.000 de spectatori. (1 decembrie) John Huber creează pagina oficială a artistei Mireille Mathieu, La demoiselle d’Avignon (www.mireillemathieu.com).

1997 – Susține concerte în Scandinavia, la San Remo și la Moscova. Participă la Sărbătoarea Crăciunului la Vatican, alături de Papa Ioan Paul al II-lea și familia prințului de Monaco.

1998 – (16-19 decembrie) A șasea apariție la Olympia.

1999 – (9 decembrie) I se acordă cea mai înaltă distincție franceză, Cavaler al Legiunii de Onoare, de către președintele Franței, Jacques Chirac, care o numește „ambasadoarea culturii franceze”.

2000 – Susține, din nou, o serie de concerte la Moscova, precum și la Kiev, Bratislava și Monte Carlo. Își sărbătorește al 37-lea album, De tes mains, la Olympia din Paris.

2003 – Susține concerte în Rusia (Moscova și Sankt Petersburg).

2004 – Spectacole TV în Germania. Lansează, în aceeași țară, un dublu album Best Of, Bonjour Mireille. (25 august) La invitația primarului Parisului participă la manifestările prilejuite de împlinirea a 60 de ani de la eliberarea capitalei Franței, unde interpretează Paris en colère. Cântecul a fost aplaudat de peste 50.000 de persoane aflate în Place de la Bastille, unde s-a desfășurat ceremonia.

2005 – Încununarea a 40 de ani de carieră printr-o colecție Set Platinum (60 de titluri). (aprilie) Spectacol grandios în aer liber, în prezența a 50.000 de spectatori, în fața Porții Brandenburg din Berlin. (9 mai) La rugămintea și în prezența președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă la un mare spectacol desfășurat în Piața Roșie din Moscova, dedicat împlinirii a șase decenii de la victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial, spectacol la care Mireille Mathieu este singura invitată străină. (3 iulie) Primește Marele Premiu al Franței, Mireille interpretând, în fața a 85.000 de spectatori și a peste 350 de milioane de telespectatori din întreaga lume, imnul național francez La Marseillaise. Concert extraordinar în Istanbul (Turcia). Apariția celui de-al 38-lea album (în franceză). (18-27 noiembrie) A opta prezență la Olympia, unde Mireille își serbează 40 de ani de carieră, perioadă în care a vândut peste 122 de milioane de discuri. (24 noiembrie) Primește Discul de Rubin.

2006 – (5 august) Primește Médaille d’Honneur Or din partea orașului Sisteron. (16 septembrie) Cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani și a 40 de ani de carieră, canalul german de televiziune ARD prezintă un spectacol grandios în direct din Chemnitz, Herbst der Volksmusik – Spezial Mireille Mathieu (prezentator F. Silbereisen), care a inclus cele mai renumite piese ale artistei (invitata de onoare a spectacolului) și a reunit artiști de frunte din țara gazdă, dar și din alte state (printre care pianistul Richard Clayderman, Pierre Brice). Invitată de onoare a fost și mama artistei, Marcelle Mathieu. Emisiunea a durat trei ore și a înregistrat un mare succes și peste șase milioane de spectatori. (noiembrie) Îi apare primul DVD oficial în 40 de ani de activitate, ce cuprinde concertul din noiembrie 2005 de la Olympia, precum și o serie de filme documentare exclusive și inedite, interviuri cu admiratori sau personalități (Florent Pagny, Jean-Paul Gaultier, Christian Lacroix etc.).

2007 – (13 ianuarie) Este invitată într-un spectacol televizat, Die Krone der Volksmusik, și distinsă cu premiul de onoare Die Krone der Volksmusik pentru cea mai bună interpretă internațională a anului 2006. Primește Discul de Aur pentru înregistrarea DVD Mireille Mathieu la Olympia. (25-28 ianuarie) Este invitată la Sankt Petersburg pentru aniversarea eliberării orașului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și este decorată cu Medalia de Argint. (6 mai) La dorința expresă a președintelui Franței, Nicolas Sarkozy (pe care Mireille îl cunoștea din perioada în care acesta era primar în Neuilly), cântă în Place de la Concorde, în fața a peste 40.000 de persoane, imnul național La Marseillaise și Mille Colombes. (25 septembrie) Este invitată de președintele Rusiei, Vladimir Putin, să participe la o mare gală TV în amintirea celui care a fost un reputat primar al orașului Sankt Petersburg, Anatoli Sobchak. (12 octombrie) Îi apare, după 8 ani, un nou album în limba germană, intitulat In meinem Herzen (În inima mea), ce anunța, pentru anul următor, un turneu pentru publicul german, după 21 de ani. (3-10 noiembrie) Vizitează, din nou, Rusia, unde, la Sankt Petersburg, în Palatul de Gheață, la 4 noiembrie, interpretează – în calitate de invitată de onoare – opt piese în fața a 12.000 de spectatori. Spectacolul a fost retransmis în toată Rusia, precum și de televiziunile din Ucraina, Georgia și Țările Baltice. (decembrie) Invitată de onoare în emisiunea Willkommen bei Carmen Nebel, unde a prezentat piese noi de pe ultimul album înregistrat.

2008 – (16 ianuarie) Este premiată la Berlin cu Kulturpreis (Premiul Culturii) pentru întreaga carieră, premiu decernat de principalul ziar berlinez, Berliner Zeitung (BZ-Berlin). (27 martie – 30 aprilie) Revine, după mai bine de două decenii, pe scenele Germaniei cu un turneu extraordinar intitulat In meinem Herzen (În inima mea). Însoțită de mama sa, Marcelle (86 de ani), de sora Monique (managerul ei), precum și de orchestra condusă de bine-cunoscutul Jean Claudric, susține concerte live în 23 de orașe (printre care Leipzig, Berlin, Hamburg, Hanovra, Bielefeld, Köln, Frankfurt, Erfurt, Stuttgart, Dresda, München), reîntâlnindu-se cu publicul iubit (sosit din toate colțurile lumii) care, prin aplauzele, ovațiile la scenă deschisă și prin numărul impresionant de flori, a demonstrat – și cu aceste ocazii – bucuria de a o reîntâlni, mulțumindu-i, totodată, pentru clipele de neuitat petrecute în compania vocii și muzicii ei unice. (17 mai) Este invitată de onoare la spectacolul Tenue de soirée, organizat în orașul său natal, Avignon. (12 iulie) Participă la concertul Stele de noapte la Wörthersee (Austria).

2014 – (24 martie) Susține primul concert în România, la Sala Palatului, în București. Margareta Pâslaru apare pe scenă alături de artistă și îi oferă o fotografie rară cu cele două cântărețe în cadrul Târgului Internațional al Discului Cannes (MIDEM / Franța, 1969). În fotografie apar, de asemenea, mari artiști ai vremii, precum: Dalida, Celentano, Amália Rodrigues etc.

Așadar, există toate motivele pentru a considera că Mireille Mathieu a reprezentat și reprezintă mai mult decât o strălucită exponentă a muzicii franceze. Prin tot ceea ce a realizat și-a demonstrat vocația sa universală, iar faptul că în România a fost și este prețuită în cel mai înalt grad nu face altceva decât să confirme că a exprimat și ceea ce este general uman, sentimente care ne animă pe noi, toți cei care viețuim pe acest Pământ.

Mireille Mathieu și Margareta Pâslaru, Sala Palatului, 24 martie 2014

Mireille Mathieu și Margareta Pâslaru, Sala Palatului, 24 martie 2014

O parte dintre „single-urile” de început de carieră ale lui Mireille Mathieu: