MLPDA: 580 milioane euro pentru anii 2020 și 2021, la dispoziția IMM-urilor care au contracte pe Axa prioritară 2 din POR 2014-2020
Telex » Știri 24 iulie 2020
Guvernul a aprobat, la solicitarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), un memorandum privind asigurarea finanţării necesare contractării proiectelor depuse în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii pentru cererile de finanţare a căror valoare nerambursabilă totală depăşeşte valoarea alocării financiare.
În acest sens, potrivit unui comunicat al MLPDA, măsurile propuse pentru contractarea proiectelor depuse în cadrul apelurilor dedicate mediului de afaceri din Axa prioritară 2 vizează:
▪ suplimentarea, cu 130 milioane euro, a alocării financiare a apelului dedicat microîntreprinderilor (cu valori ale proiectelor până la 200.000 de euro), pentru finanţarea tuturor proiectelor depuse, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi evaluate, în vederea contractării;
▪ suplimentarea, cu 450 milioane euro, a alocării financiare a apelului dedicat IMM-urilor (cu valori ale proiectelor cuprinse între 200.000 şi 1.000.000 de euro);
▪ asigurarea unei alocări financiare de 550 milioane euro pentru lansarea apelului de proiecte dedicat IMM-urilor, pentru proiecte cu valori cuprinse între 1.500.000 şi 6.000.000 euro.
„Aceste alocări financiare sunt propuse ca urmare a Comunicării Comisiei Europene nr. 4355 privind prelungirea aplicării şi modificările Orientărilor privind ajutoarele de stat, prin care se prelungeşte aplicabilitatea reglementărilor «de minimis» până în 30 decembrie 2023, iar pentru ajutorul «regional» – până la data de 30 decembrie 2021, în condiţiile actualei hărţi a intensităţii ajutoarelor de stat”, se menţionează în comunicat.
Astfel, pentru continuarea procesului de contractare a cererilor de finanţare depuse în cadrul Axei prioritare 2 a POR 2014-2020, a căror valoare totală nerambursabilă depăşeşte valoarea alocării financiare, s-a solicitat alocarea, de la bugetul de stat sau transferul de la alte programe operaţionale, a minimum 580 milioane euro pentru anii 2020 şi 2021, în conformitate cu legislaţia europeană. Suplimentarea ulterioară, corespunzătoare anilor 2022 şi 2023, a acestor valori, cu 550 milioane euro, va putea fi realizată începând cu anul 2022, în funcţie de o nouă propunere a hărţii intensităţii ajutorului regional şi eventuale modificări ale regulamentelor de ajutoare aplicabile: ▪ apelul dedicat IMM-urilor (cu valori ale proiectelor între 200.000 şi 1.000.000 de euro) cu 300 milioane euro; ▪ apelul dedicat IMM-urilor (pentru proiecte cu valori între 2.000.000 şi 6.000.000 de euro) cu 250 milioane euro.
Alocarea financiară a Axei prioritare 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii este, în prezent, de 1,39 miliarde euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice