MLPDA: Au început înscrierile pentru concursul Premiul European pentru Peisaj
Numărul 9, 10-16 martie 2020 » Roza vânturilor
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a lansat concursul de selecție pentru participarea României la cea de-a VII-a ediție a competiției „Premiul European pentru Peisaj”, organizată de Consiliul Europei, ce caută proiecte exemplare, prin care au fost puse în practică măsuri de protecție, management și/sau amenajare a peisajelor. Instituția informează, într-un comunicat, că pentru înscriere este necesară transmiterea dosarului de candidatură, completat în limba engleză sau franceză, în format electronic, până la data de 30 iunie 2020.
Condițiile participării la această competiție sunt următoarele: ▪ proiectul propus să fi avut ca scop protecția, gestiunea sau amenajarea peisajului; ▪ să fi fost finalizat cu cel puțin 3 ani înainte de data depunerii proiectului în cadrul acestei proceduri de selecție; ▪ să fi avut un efect de lungă durată, astfel încât să poată reprezenta exemple de bună practică la nivel european.
Dosarul trebuie să conțină: ▪ prezentarea candidatului (maximum trei pagini); ▪ descrierea proiectului pentru protecția, gestiunea și/sau planificarea peisajului (maximum 20 pagini), conform formularului de aplicație (disponibil în engleză); ▪ un material video de prezentare, cu o durată de maximum cinci minute; ▪ acordul autorului conținutului privind utilizarea acestora de către Consiliul Europei în campaniile de promovare a Premiului European pentru Peisaj, precum și în alte publicații și activități ale Consiliului Europei care vizează Convenția Europeană a Peisajului, cu citarea autorului.
Fiecare stat poate depune o singură candidatură la Secretariatul General al Consiliului Europei, iar concursul se adresează: ▪ autorităților locale și regionale, precum și structurilor lor asociative; ▪ structurilor de cooperare teritorială ale autorităților administrațiilor publice locale, respectând condiția ca unitatea peisagistică, vizată de proiect, să fie gestionată în comun de membrii acestora.
În anul 2002, România s-a angajat să asigure implementarea Convenției Europene a Peisajului, respectând principiile agreate în cadrul mecanismului de cooperare interguvernamentală informală stabilit la nivelul Consiliului Europei. Scopul Premiului European pentru Peisaj, prevăzut în Convenția Europeană a Peisajului, este acela de a recunoaște eforturile realizate în domeniul gestionării peisajului, cu rolul de a susține abordările strategice care pot contribui la creșterea calității vieții, susținând bunăstarea individuală și a societății, în general.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial