Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MMAP: Aproape o treime dintre primăriile din România au aplicat la Programul de iluminat public ecologic

MMAP: Aproape o treime dintre primăriile din România au aplicat la Programul de iluminat public ecologic

Telex » Știri 17 august 2020  

După cum am mai informat, în urmă cu peste două săptămâni, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a dat startul înscrierii primăriilor în programul destinat iluminatului public ecologic în orașele și comunele din țara noastră. Astfel, din data de 24 iulie 2020 (data începerii înscrierilor) și până în prezent, peste 800 de UAT-uri au depus proiecte pentru obținerea finanțării nerambursabile de 90%, asigurată prin Administrația Fondului pentru Mediu, informează MMAP, într-un comunicat. Înscrierile continuă și în următoarea perioadă, respectiv până la 22 septembrie 2020.

Programul este multianual, iar bugetul stabilit pentru anul în curs este de 384 milioane lei. Prin intermediul acestuia, localitățile vor putea înlocui corpurile de iluminat public care au consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED. Totodată, administrațiile locale vor putea achiziționa și sisteme de dimming/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos.

„De când am dat startul înscrierilor a fost o adevărată avalanșă de dosare depuse de orașele din țară pentru trecerea de la iluminatul clasic, poluator, la cel ecologic. Succesul acestui program, în premieră în lista AFM, depășește așteptările noastre inițiale. Tocmai de aceea ne gândim foarte serios să suplimentăm suma alocată programului, mai ales că ne permitem să facem asta: anul acesta, AFM are cel mai mare buget din istoria sa - 2,8 miliarde de lei. Vrem ca toate primăriile care au un proiect viabil să primească, prin AFM, 90% din costul acestor investiții. Suplimentarea bugetului programului va avea nespus de multe rezultate pentru întreaga țară: fiecare proiect finanțat va duce la scăderea cu până la 40% a consumului de energie electrică din orașul care obține finanțarea. Or, asta înseamnă costuri mai mici pentru localități, mai puține emisii de gaze cu efect de seră și, indirect, scăderea facturii naționale la electricitate. Invit și restul primăriilor să depună proiecte pentru a porni investiții masive în iluminatul public ecologic, în cât mai multe orașe din țară. Cât privește suplimentarea bugetului acestui program, această decizie va fi luată imediat după închiderea perioadei de înscriere și în funcție de numărul de proiecte depuse până în 22 septembrie”, a declarat ministrul de resort, Costel Alexe, citat în comunicat.

Localitățile care au maximum 4000 de locuitori pot primi până la 500.000 de lei pentru un astfel de proiect, în timp ce UAT-urile care au peste 4000 de locuitori pot accesa, prin AFM, suma de 1.000.000 de lei.

„Echipa Administrației Fondului pentru Mediu a început deja evaluarea dosarelor depuse și, în următoarele săptămâni, va publica prima listă a localităților admise în program”, precizează reprezentanţii MMAP.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.