MMAP va lansa, în acest an, un program privind iluminatul public cu
LED-uri pe străzile din România
Telex » Știri 9 aprilie 2020
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) lansează anul acesta, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), un program destinat iluminatului ecologic în oraşele şi comunele din ţara noastră, a anunţat instituţia, într-un comunicat. Programul este multianual, iar bugetul stabilit pentru 2020 este de 384 milioane lei. Prin program, localităţile din România vor putea înlocui corpurile de iluminat cu consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED. Totodată, administraţiile vor putea achiziţiona şi sisteme de dimming/telegestiune, care permit reglarea fluxului luminos.
Conform programului, localităţile cu până la 4000 de locuitori pot primi până la 500.000 de lei pentru un astfel de proiect, în timp ce cele cu peste 4000 de locuitori pot accesa prin AFM suma de 1.000.000 de lei.
„În plină pandemie de coronavirus, vrem ca o parte din fondurile AFM să intre direct în economia României prin programe care să o sprijine. Programul de iluminat public stradal va reduce cu până la 40% consumul de energie electrică din fiecare oraş din România. În acest fel, dincolo de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, vom obţine şi o scădere consistentă a facturii locale şi naţionale la electricitate. Astăzi, mai bine de 20% din consumul total de energie electrică al unei localităţi provine din iluminatul străzilor. Or, aceste cifre susţin şi o sursă continuă de poluare cu emisii de CO2 şi costuri ridicate pentru administraţiile locale. Bugetul alocat pentru 2020 va permite ca circa 700 de localităţi din România să pornească aceste investiţii şi să beneficieze de o susţinere financiară de maximum 90% pentru proiecte de eficientizare energetică a iluminatului public”, a declarat ministrul de resort, Costel Alexe.
Ghidul de Finanţare al programului a fost lansat în consultare publică. După încheierea acestei perioade, vor fi analizate toate observaţiile şi propunerile primite, urmând ca varianta finală a ghidului de finanţare să fie publicată în Monitorul Oficial al României. Ulterior publicării ghidului, va fi organizată sesiunea de finanţare, iar UAT-urile vor putea depune documentaţiile, în vederea participării în program.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național