MMJS a elaborat un proiect de OUG pentru majorarea alocațiilor de stat pentru copii
Telex » Știri
15 februarie 2019
Ca urmare a deciziei Parlamentului, de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS) cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocațiilor de stat pentru copii, prin Legea Bugetului pe anul 2019, MMJS a întocmit un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii 61/1993 și a Legii 448/2006, care reglementează, în prezent, plata acestor drepturi.
Astfel, potrivit proiectului, articolul 3 din Legea 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
„(1) Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte astfel:
- 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
- 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);
- 300 lei pentru copiii cu vârsta între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
După alineatul (3) al articolului 3, se introduce un nou alineat „alin.(4)”, cu următorul cuprins: „(4) Cuantumul alocației de stat pentru copii, prevăzut la alin.(1) se majorează prin hotărâre a Guvernului”.
În același timp, se modifică alineatul (1) al articolului 58 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, și va avea următorul cuprins: „(1) Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege.”
Același proiect de OUG prevede că modificările se aplică începând cu data de 1 martie a anului 2019.
Actuala formă a articolului 3 din Legea 61/1993 prevede următoarele:
„(1) Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează:
Proiectul de OUG pentru majorarea alocațiilor de stat pentru copii poate fi consultat aici.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor