MMPS: În 2021, pensiile vor fi achitate la domiciliu către beneficiari în intervalul 1 – 15 al fiecărei luni
Telex » Știri 4 ianuarie 2021
Ministrul Raluca Turcan a stabilit cu reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice, Ministerului Finanțelor și Companiei Naționale Poșta Română, instituțiile care colaborează pentru plata pensiilor la domiciliul beneficiarilor, un calendar care să asigure urgentarea procedurilor pentru a plăti pensiile la timp în luna ianuarie, chiar dacă instituțiile funcționează cu program redus de sărbători, a anunţat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), într-un comunicat.
„Astfel, ministrul a adresat Ministerului Finanțelor solicitarea de a transmite în regim de urgență dispozițiile bugetare privind repartizarea creditelor bugetare reprezentând drepturile de pensie aferente lunii ianuarie 2021 pe data de 4 ianuarie, din Trezoreria Municipiului București către trezoreriile teritoriale, astfel încât creditele să poată fi înregistrate în conturile caselor județene de pensii în aceeași zi. De asemenea, Casa Națională de Pensii Publice s-a angajat să întocmească tot în regim de urgență toate ordinele de plată către Poșta Română, pentru a evita eventuale întârzieri. Conform calendarului stabilit, Poșta Română va primi în data de 4 ianuarie 2021 ordinele de plată pentru pensii, urmând a se face distribuirea la domiciliu. Nu în ultimul rând, Companiei Naționale Poșta Română i-a fost adresată solicitarea de a depune toate eforturile necesare, conform convenției încheiate cu Ministerul Muncii, pentru ca pensiile să fie distribuite la timp către beneficiari”, se menţionează în comunicat.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial