MMPS: Procedura de acordare a indemnizației de șomaj tehnic va fi adaptată pentru acoperirea unor situații apărute în cazul contractelor pe drepturi de autor
Telex » Știri 17 noiembrie 2021
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației pentru Teatru, Film, Muzică și Dans – MUZE, pentru a discuta despre procedura de acordare a indemnizației de șomaj în baza OUG nr. 111/2021 în ceea ce privește contractele pe drepturi de autor, potrivit unui comunicat al MMPS. „Guvernul a reintrodus ca formă de sprijin acordarea indemnizației de șomaj, de 75% din salariul mediu brut, pentru angajații și persoanele care realizează venituri din drepturi de autor și conexe și care sunt afectați de restricțiile impuse de pandemie. O organizație neguvernamentală care reprezintă artiștii ne-a atras atenția că în cazul contractelor pe drepturi de autor există situații foarte diferite, specifice activității artiștilor, și pentru că nu sunt toate prevăzute în formularul de cerere, există riscul ca anumite persoane să nu primească indemnizația de șomaj. Pentru a evita astfel de situații, prin Ordin de ministru vom face clarificările necesare în cel mai scurt timp”, a declarat Raluca Turcan.
„Practic, în modelul actual de cerere pentru acordarea indemnizației, referirea la valabilitatea contractului pe drepturi de autor nu acoperă toate situațiile existente în practică, iar procedura de acordare a indemnizației de șomaj va fi adaptată pentru a acoperi toate situațiile existente în practică”, se menționează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial