MMPS: Rata persoanelor cu dizabilități, raportat la populația României, a fost de 3,87% la finele lui 2020
Telex » Știri 5 mai 2021
Numărul total de persoane cu dizabilități era, la finele anului trecut, de 857.638 de persoane, rata acestora, raportat la populația României, fiind de 3,87%, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), citate de Agerpres. Din totalul persoanelor cu dizabilități, 98,03% (840.727 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor și/sau trăiau independent (neinstituționalizate) și 1,97% (16.911 persoane) erau în instituțiile publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități (instituționalizate) coordonate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții. Femeile reprezentau 53,25% din totalul persoanelor cu dizabilități.
La 31 decembrie 2020, numărul cel mai mare de persoane cu dizabilități se înregistra în municipiul București (73.313), urmat de județul Prahova (37.732), iar cel mai mic număr se înregistra în județul Covasna (6.363 de persoane).
Persoanele cu vârsta de peste 50 ani reprezentau 72,72% din totalul persoanelor adulte cu dizabilități. Conform centralizării datelor pe grupe de vârstă, 53,04% erau persoane între 18-64 ani (415.995) și 46,96% aveau peste 65 ani (368.369).
Persoanele cu handicap grav reprezentau 40,09% din total (față de 39,92% la 31 decembrie 2019), cele cu handicap accentuat 48,21% (față de 48,80% la 31 decembrie 2019), iar cele cu handicap mediu și ușor 11,7% (față de 11,28% la 31 decembrie 2019).
La 31 decembrie 2020, numărul instituțiilor publice de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități era de 508 (față de 503 la 31 decembrie 2019), dintre care 453 rezidențiale (443 la 31 decembrie 2019) și 55 nerezidențiale - de zi (60 la 31 decembrie 2019).
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, republicată, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice