MMPS trimite astăzi în Parlament amendamentele pentru flexibilizarea programului de muncă, prevăzută prin OUG nr. 132/2020
Telex » Știri 5 februarie 2021
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a discutat cu Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia, a anunţat MMPS, într-un comunicat. Întâlnirea a fost solicitată în contextul situației dificile cu care se confruntă Uzina Dacia din Mioveni, care și-a întrerupt activitatea din cauza crizei de semiconductori la nivel global. „În cadrul discuțiilor au fost prezentate posibile soluții, discutate anterior și cu reprezentanții patronatelor, care ar putea fi adoptate pentru a sprijini mediul de afaceri în situații de criză, și pentru salvarea locurilor de muncă, iar cea mai accesibilă soluție în contextul actual este reducerea timpului de muncă”, se menţionează în comunicat.
Ministrul Raluca Turcan a informat că la nivelul MMPS s-a analizat proiectul de Lege pentru aprobarea OUG 211/2020 și de modificare a OUG 132/2020, fiind formulate și agreate o serie de amendamente. „Amendamentele pe care le vom trimite (vineri, 5 februarie – n.r.) la Parlament au rolul de a flexibiliza măsura referitoare la reducerea timpului de muncă și vizează întreg mediul de afaceri, pentru că interesul nostru este să păstrăm locurile de muncă. În ceea ce privește flexibilizarea zilelor lucrătoare, vrem să dăm posibilitatea ca programul de lucru să poată fi modificat ori de câte ori situația o impune, dar angajatorul va fi obligat să justifice de fiecare dată această schimbare. O altă modificare se referă la comunicarea către angajat. Dorim să introducem în lege și situațiile excepționale care, iată, pot să apară. Prin urmare, în astfel de situații, comunicarea către salariat va putea să se facă cu cel puțin 24 de ore anterior aplicării efective a măsurii, față de 5 zile în mod obișnuit, în cazul în care intervine o modificare a programului cauzată de o creștere a activității sau dacă se impune înlocuirea unui salariat care se află în imposibilitatea de a presta activitate conform programului de lucru. Pentru a veni atât în sprijinul angajatorilor, cât și al salariaților, am propus posibilitatea ca timpul de muncă să fie redus până la 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, față de 50% cât e în prezent”, a declarat Raluca Turcan.
Totodată, ministrul de resort a precizat că va solicita Parlamentului ca modificările la OUG nr. 132/2020 să fie finalizate cât mai urgent, pentru ca mediul de afaceri să poată beneficia de sprijin. Reprezentanții ACAROM au semnalat că situația de la Uzina Dacia Mioveni a apărut în mod neașteptat, nu a putut fi prevăzută și este fără precedent, având impact asupra a 50%-60% din activitatea de producție și a aproximativ 8.000 de lucrători.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial