MMSS: 942.889 persoane cu dizabilități, înregistrate la 30 iunie 2024
Numărul 46, 20-26 nov. 2024 » Breviar statistic
Numărul total de persoane cu dizabilități era, la finele lunii iunie 2024, de 942.889 persoane, dintre care 98,34% (927.275 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor și/sau trăiau independent (neinstituționalizate) și 1,66% (15.614 persoane) se aflau în instituțiile publice rezidențiale de asistență socială, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), citate de Agerpres. La 30 iunie 2024, rata persoanelor cu dizabilități la populația României a fost de 4,32%, iar regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia și de Nord-Vest înregistrau cele mai mari rate .
Pe județe/municipii, numărul cel mai mare de persoane cu dizabilități era consemnat în municipiul București (79.870 persoane), urmat de județul Prahova (38.873 persoane), iar cel mai mic număr în județul Covasna (6.997 persoane).
Femeile reprezentau 53,57% din totalul persoanelor cu dizabilități. Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezenta 68,77% din totalul persoanelor adulte cu dizabilități. Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă a rezultat că 45,16% erau persoane cuprinse între 18-64 ani (425.822 persoane) și 46,27% aveau peste 65 ani (436.239 persoane).
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, republicată, gradele de handicap sunt grav, accentuat, mediu și ușor. Numărul persoanelor cu handicap grav reprezenta 43,26% din total (față de 42,71% la 30 iunie 2023), cele cu handicap accentuat 45,21% (față de 46,14% la 30 iunie 2023) iar cele cu handicap mediu și ușor 11,53% (față de 10,10% la 30 iunie 2023).
Conform Legii nr. 448/2006, tipurile de handicap sunt fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.
Numărul instituțiilor publice de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități era, la 30 iunie 2024, de 631 (față de 591 la 30 iunie 2023), dintre care 568 rezidențiale (528 la finele lunii iunie 2023) și 63 nerezidențiale - de zi (la fel ca în aceeași perioadă din 2023).
Aproape 92% din instituțiile rezidențiale publice pentru persoanele adulte cu dizabilități erau centre de îngrijire și asistență (36,62%), având 7.474 de beneficiari, locuințe protejate (35,92%), având 1.428 de beneficiari și centre de abilitare și reabilitare (19,37%) cu 3.886 beneficiari. Aceștia reprezentau 81,90% din numărul total de 15.614 persoane aflate în instituțiile rezidențiale.
Un număr semnificativ de beneficiari exista și în cele 18 de centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, respectiv 1.998 persoane (12,80%).
Din cele 568 instituții publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități 51 sunt centre cu peste 50 de beneficiari (5.274). Aceste centre se află în proces de restructurare, potrivit MMSS.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial