Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MMSS a elaborat proiectul contractului necesar a fi încheiat între angajatori și agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru acordarea de tichete de activități casnice

MMSS a elaborat proiectul contractului necesar a fi încheiat între angajatori și agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru acordarea de tichete de activități casnice

Telex » Știri 9 august, 9:24  

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin  pentru aprobarea modelului contractului necesar a fi încheiat între angajatori și agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București pentru acordarea de tichete de activități casnice, în condițiile art.11 din Legea nr.111/2022 privind reglementarea activității prestatorului casnic, cu modificările și completările ulterioare. Contractul va include, între altele, prețul contractului și modalitățile de plată (plata contravalorii tichetelor de activități casnice acordate se va efectua de către angajator în contul specificat de către AOFM în preambulul contractului, pe baza facturii transmise de către AOFM și a procesului-verbal de recepție încheiat între părți, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acestor documente la registratura angajatorului); durata contractului; obligațiile părților.

Astfel, prin contract, angajatorul se obligă: a) să acorde tichetele de activități casnice achiziționate exclusiv angajaților care sunt în drept să utilizeze tichetele de activități casnice, în calitate de beneficiari casnici; b) să plătească AOFM contravaloarea tichetelor de activități casnice achiziționate la termenul și în condițiile prevăzute de contract; c) să completeze, pe fiecare tichet de activități casnice emis pe suport hârtie, numele, prenumele și codul numeric personal ale fiecărui angajat care este în drept să utilizeze tichetele de activități casnice, în calitate de beneficiari casnici; d) să transmită datele și informațiile referitoare la salariați solicitate de AOFM pentru emiterea tichetelor de activități casnice, pe suport electronic, individualizate și pentru utilizarea acestora în calitate de beneficiar casnic, respectiv numele și prenumele și codul numeric personal, cu respectarea prevederilor Legii nr. 190/2018, cu modificările ulterioare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.